1. [DEX '09] CUCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora.
2. [DEX '09] CUCURĂ1, cucure, s. f. (Înv.) Tolbă de săgeți. – Din ngr. kúkuron.
3. [MDA2] cucură1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: mg kukora] (Reg) Cormană.
4. [MDA2] cucură2 sf [At: CORESI, PS. 24 / Pl: ~re / E: χούχοτρον, lat cucurum] (Înv) Tolbă de săgeți.
5. [CADE] CUCURĂ2 (pl. -re) sf. Mold. Maram. Trans. 🚜 Cormană (la plug): moșinoaiele ... se fac cu un plug de cele cu două cucure (ION.) [ung. kukora „strîmb, încovoiat”].
6. [CADE] CUCURĂ1 (pl. -re) sf. ‡ Tolbă de săgeți: unul se încovoaie ... ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri (ODOB.) [gr.-biz.].
7. [DLRLC] CUCURĂ2, cucure, s. f. (Regional) Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul și care e prinsă la capătul de sus de grindeiul plugului. Uitîndu-mă după dînsa, S-a rupt cucura... Cucură am făcut nouă, Dar s-a rupt grindeiu-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390.
8. [DLRLC] CUCURĂ1, cucure, s. f. (Învechit și arhaizant) Tolbă de săgeți. Strălucitul Mehmet avea în mînile sale arc; și la șold cucura de săgeți. SADOVEANU, Z. C. 275. După ce-și închingă bine calul și-și cercetă sabia și cucura de săgeți, Ionuț se zvîrli în șa fără să atingă scările. SADOVEANU, F. J. 46. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55.
9. [DLRM] CUCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Magh. kukora.
10. [DLRM] CUCURĂ1, cucure, s. f. (Înv. și arh.) Tolbă de săgeți. – Ngr. kukuron.
11. [Șăineanu, ed. VI] cucură f. Mold. tolbă. [Gr. bizantin KÚKURON].
12. [Șăineanu, ed. VI] cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].
13. [Scriban] 1) cúcură f., pl. ĭ (vgerm. kukur, ngerm. köcher, toc, tolbă, de unde și mlat. cúcurum, mgr. kúkuron, alb. kúkură și vfr. coivre. REW. 4790). Vechĭ. Tolbă de săgețĭ.
14. [Scriban] 2) cúcură f., pl. ĭ (cp. cu ung. kukora, încovoĭat). Nord. Cormană.
15. [DOOM 3] cucură (reg.; înv.) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure
16. [DOOM 2] cucură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure
17. [DER] cucură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn. Mag. kukora „strîmb” (DAR), cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din rus. kókori.
18. [DER] cucură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți. Ngr. ϰούϰουρον, din lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din sec. XVI, fără circulație reală. Cf. alb. kukurë (Meyer 211), bg. kukur (Conev 71), it. còccano (Battisti, II, 991).
19. [Onomastic] Cucur/anul, -ă v. Cocor 8, 9.
20. [DRAM 2021] cúcură, cucure, s.f. (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). ■ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în jud. Maram. ■ Termen general în Maram.; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).
21. [DRAM 2015] cucură, cucure, s.f. – (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). ♦ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în Maramureș. – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).
22. [DRAM] cucură, -e, s.f. – Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR 1956: 18). – Din magh. kukora „strâmb” (DA cf. DER), cf. srb. kukora „cârlig.”
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL