1. [DEX '09] CUCERI, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere).
2. [MDA2] cuceri2 [At: CORESI, EV. 444/30 / V: ~ciri / Pzi: ~resc și (înv) cucer / E: ml conquaero, -ire] 1 vr (Adesea în legătură cu a se ruga; înv) A se smeri. 2 vr A se ruga, umilindu-se. 3 vi (Rar) A se umili înaintea cuiva. 4-5 vtr (îvr) A (se) preda în semn de supunere. 6 vt A ocupa și a supune un teritoriu cu puterea armelor. 7 vt (Fig) A câștiga prin perseverență. 8 vt (Fig) A-și atrage simpatia.
3. [MDA2] cuceri1 smp [At: N. COSTIN, L. II, 71/31 / E: bg кукеръ] (Înv) Oameni mascați (1).
4. [CADE] CUCERI (-eresc) I. vb. tr. 1 🎖️ A cuprinde cu armele o țară, o cetate, etc. ¶ 2 Ⓕ A dobîndi, a cîștiga, a-și atrage: ~ stima oamenilor ¶ 3 A închina: Sobieski cere ca să-i cuceriți cetatea (ALECS.). II. vb. refl. ‡ A se supune cu umilință, a se smeri, a se umili: călugării datori sînt și li se cade să se cucerească episcopului (PRV.-MB.) [lat. *conquaerīre < conquaerĕre, influențat în privința înțelesului de fr. conquérir].
5. [DEX '98] CUCERI, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susținută; A câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).
6. [DLRLC] CUCERI2, cuceresc, vb. IV. (Învechit; construit cu dativul) 1. Refl. A se supune cu umilință, a se smeri, a se pleca, a se închina; a se ruga umilindu-se. Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri! ALECSANDRI, T. II 17. 2. Tranz. A închina, a preda în semn de supunere. Măria-sa... vă face cunoscut ca să vă închinați și să-i cuceriți cetatea. NEGRUZZI, S. I 172.
7. [DLRLC] CUCERI1, cuceresc, vb. IV. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune (o țară, un teritoriu) cu puterea armelor, prin forță. Turcii... năvălesc în Europa și amenință a o cuceri. BĂLCESCU, O. II 12. Traian, cucerind Dacia, o coloniză cu romani. NEGRUZZI, S. I 200. ◊ Fig. Nourii cenușii bătînd în argint cucereau, albastrul cerului și urmăreau luna albă. SADOVEANU, O. I 520. Bogăția de verdeață a livezii a cucerit zidurile, a sfărimat lemnăria. cerdacului cu totul. SADOVEANU, O. III 350. 2. A smulge prin forță, a dobîndi printr-o luptă (revoluționară) susținută; a cîștiga. Proletariatul are nevoie de partid nu numai pentru a cuceri dictatura, dar mai ales pentru a menține dictatura. REZ. HOT. I 167. 3. Fig. A cîștiga, a-și atrage (simpatia, dragostea, bunăvoința cuiva). V. subjuga. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I 81. Te plîngi de public? Dar ce-ai făcut ca să-l cucerești? VLAHUȚĂ, O. A. 332.
8. [DLRM] CUCERI, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobîndi ceva prin luptă susținută; a cîștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire ( = conquirere).
9. [Șăineanu, ed. VI] cucerì v. 1. a supune cu: puterea armelor: Romanii cuceriseră mai toate țările; 2. a închina: Sobieski cere, ca să-i cuceriți cetatea AL.; 3. a se umili (învechit): ne rugăm și ne cucerim; 4. fig. a-și atrage iubirea sau simpatia cuiva: privirea lui te cucerește. [Lat. CONQUERI, a se plânge tare; sensurile 1 și 4 au foșt modelate după fr. conquérir].
10. [MDA2] cuciri v vz cuceri
11. [Scriban] cucerésc v. tr. (lat. con-quáerere îld. conquirere, pop. conquaerire; pv. sp. conquerir, fr. conquérir. V. cer 3). Supun pin arme orĭ alte forțe: Romaniĭ aŭ cucerit lumea. Închin, predaŭ: a cuceri cuĭva o cetate (Vechĭ). Fig.. Captivez, atrag, farmec: privirea luĭ te cucerește. V. refl. Mă umilesc, fac omagiŭ: ne rugăm și ne cucerim ție. – La Dos. eĭ cucerează.
12. [DOOM 3] cuceri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuceresc, 3 sg. cucerește, imperf. 1 cuceream; conj. prez. 1 sg. să cuceresc, 3 să cucerească
13. [DOOM 2] cuceri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuceresc, imperf. 3 sg. cucerea; conj. prez. 3 să cucerească
14. [DER] cuceri (cuceresc, cucerit), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL