1. [DEX '09] CRĂNȚĂNI, crănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crănțăn] – Cranț + suf. -ăni.
2. [MDA2] crănțăni vi [At: BARCIANU / Pzi: ~nesc / E: cranț + -ăni] 1 A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare Si: a ronțăi. 2 (D. foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele.
3. [MDA2] crânțăni vi vz crănțăni
4. [CADE] CRĂNȚĂI (-ăiu, -ăesc), CRĂNȚĂNI (-ănesc) vb. tr. și intr. A ronțăi, a face sgomot cu dinții rozînd ceva tare, uscat: ce bun o să-mi pară mie după ce te-oiu crănțăni (GRL.) [cranț!].
5. [DEX '98] CRĂNȚĂNI, crănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. – Cranț + suf. -ăni.
6. [DLRLC] CRĂNȚĂNI, crănțănesc, vb. IV. Intranz. A face zgomot cu dinții rozînd ceva uscat sau tare; a ronțăi. ◊ (Despre foarfece) Au crănțănit foarfecele. C. PETRESCU, Î. II 76. – Variantă: crînțăni (C. PETRESCU, C. V. 14) vb. IV.
7. [DLRLC] CRÎNȚĂNI vb. IV v. crănțăni.
8. [DLRM] CRĂNȚĂNI, crănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozînd cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci cînd cele două lame se izbesc între ele. – Din cranț (onomatopee).
9. [DOOM 3] crănțăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crănțănesc/crănțăn, 3 sg. crănțănește/crănțăne, imperf. 1 crănțăneam; conj. prez. 1 sg. să crănțănesc/să crănțăn, 3 să crănțănească/să crănțăne
10. [DOOM 2] crănțăni (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănesc / crănțăn, imperf. 3 sg. crănțănea; conj. prez. 3 să crănțănească / să crănțăne
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL