1. [DEX '09] CREZARE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are.
2. [MDA2] crezare sf [At: PRAVILA (1814), 12/17 / Pl: ~zări / E: crede] 1 (Mcv a avea, a da) Încredere. 2 (Înv) Credință.
3. [CADE] CREZARE sf. Faptul de a crede, credință, crezămînt: a da ~, a crede (spusele cuiva); a nu avea ~, a nu fi crezut.
4. [DEX '98] CREZARE, (rar) crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a se încrede, a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are.
5. [DLRLC] CREZARE, (rar) crezări, s. f. 1. Încredere (în cineva sau ceva). Nu-și putea închipui de ce un om care știe atîtea și pricepe atîtea nit are credința pînă la sfîrșit în ceea ce merită nestrămutată crezare. C. PETRESCU, R. DR. ◊ Expr. A da crezare = a se încrede în cineva sau în vorbele cuiva; a crede. Pentru că nu-mi dai crezare că numai ție mă-nchin... ALECSANDRI, T. 383. 2. (Învechit) Credință. Lina-i lunecare cu nobile mișcări Reamintea de timpii anticelor crezări. ALECSANDRI, P. III 527.
6. [DLRM] CREZARE, (rar) crezări, s. f. 1. Încredere. ♦ Expr. A da crezare = a se încrede. 2. (Înv.) Credință. – Din crez (prez. ind. al lui crede, după așezare).
7. [Șăineanu, ed. VI] crezare f. credință: fuge de faptă bună de cer și de crezare AL.
8. [Scriban] crezáre f., pl. inuz. ărĭ (d. cred, crez, format ca și născare, perzare, vînzare). Crezămînt: nu-țĭ saŭ crezare.
9. [DOOM 3] crezare (înv.) s. f., g.-d. art. crezării; (rar) pl. crezări (în: a da crezare)
10. [DOOM 2] crezare s. f., g.-d. art. crezării; pl. crezări
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL