1. [CADE] ❍ COVĂI = ÎNCOVOIA.
2. [CADE] COVEIU (pl. -eie) sn. Olten. Băn. Cotitură (de drum); ocol [comp. COVĂI].
3. [Scriban] cóvăĭ și -ĭésc v. intr. (cp. cu vsl. kovatĭ, a fabrica cĭocănind, și cu lat. cohus, cous, scobitură, boltă, cam ca vĭdua, rom. văduvă. V. și încovoĭ, cohăĭat, șovăĭesc). Vechĭ. Cotesc, ocolesc: apa Niluluĭ șuvăită și cuvăită (Cant.).
4. [DER] covăi (-ăesc, -it), vb. – A înconjura, a ocoli. Origine necunoscută, probabil expresivă, dacă se ține seama de terminație cf. hămăi, lăpăi, fosăi, etc. Legătura cu sl. kovati „a făuri” (Scriban) nu este probabilă. – Der. covei, s. n. (Banat, Olt., cotitură, curbă, sinuozitate; ascunzătoare); încovoia, vb. (a îndoi, a curba, a pleca), pe care Tiktin, DAR și Pușcariu Lr., 358, îl explică pe baza unui sl. *kovaljati de la kovalĭ „fierar”, der. destul de îndoielnică; încovoială (var. încovoietură), s. f. (curbare, încovoiere, arcuire).
5. [DAR] covăit, -ă, covăiți, -te, adj. (reg. înv.) încovoiat, covăiat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL