1. [DEX '09] COROIA, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv).
2. [MDA2] coroia vr [At: CARAGIALE, S. 4 / Pzi: ~iez / E: coroi1] 1 A se încovoia ca un cioc de coroi1 (1-3). 2 (D. nas) A se face coroiat2 (2).
3. [DEX '98] COROIA, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului). [Pr.:-ro-ia] – Din coroiat (derivat regresiv).
4. [DLRLC] COROIA, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar, despre nas) A fi încovoiat, a avea formă coroiată. Nasul i se coroiază ca ciocul vulturului. CARAGIALE, S. 4.
5. [DLRM] COROIA, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar, despre nas) A fi încovoiat, adus, cu vîrful în jos. – Din coroi.
6. [DOOM 3] coroia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiază, imperf. 3 pl. se coroiau; conj. prez. 3 să se coroieze; ger. coroindu-se
7. [DOOM 2] !coroia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiază; conj. prez. 3 să se coroieze
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL