1. [DEX '09] CORNĂRI1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.
2. [DEX '09] CORNĂRI2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).
3. [MDA2] cornări [At: CONACHI, P. 79 / Pzi: ~resc / E: corn1] 1 vt A împunge pe cineva cu coarnele1 (1). 2 vrr (D. vite) A se bate cu coarnele. 3 vt (D. femei) A-și înșela bărbatul. 4 vt (Înv) A încasa impozitul pe vitele cornute. 5 vi (Reg) A ara cu plugul. 6 vr (Reg; d. vite) A-și rupe un corn sau pe amândouă. 7 vt (Reg) A încheia căpriorii. 8 vt (Reg; pex) A face ceva care are colțuri.
4. [CADE] CORNĂRI (-ăresc) I. vb. intr. 🚜 A conduce plugul ținîndu-l de coarne: Pîn’ ce-i găsi plug de cuci, Rîndunica cornărind, Pițigoiul boi mîind (ȘEZ.). II. vb. intr. ‡ 🔎 A strînge cornăritul, a impune darea numită cornărit. III. vb. refl. Trans. A-și rupe un corn (vorb. de bou).
5. [DLRM] CORNĂRI, cornăresc, vb. IV. Intranz. 1. (Reg.) A conduce plugul ținîndu-l de coarne. 2. (Înv.) A strînge cornăritul; a impune cornăritul. – Din corn2.
6. [Scriban] cornărésc v. tr. Supun cornărituluĭ. V. intr. Țin plugu de coarne.
7. [DOOM 3] cornări (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornăresc, 3 sg. cornărește, imperf. 1 cornăream; conj. prez. 1 sg. să cornăresc, 3 să cornărească
8. [DOOM 2] cornări (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornăresc, imperf. 3 sg. cornărea; conj. prez. 3 să cornărească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL