1. [DTM] corno da caccia (cuv. it., „corn de vânătoare”; fr. cor de chasse; germ. Jagdhorn; engl. hunter’s horn), instrument de suflat din alamă de emisie naturală* din sec. 16-18; de formă conică, prevăzut cu ambușură*, c. înconjura pieptul instrumentistului. Acordat (1) inițial în re, mai târziu și în do și si bemol, emitea sunetele armonice* între 2-7. V. corn.
2. [DTM] corno di basetto (cuv. it., fr. cor de basette; germ. Bassethorn), instrument de suflat din sec. 18, cu corpul în formă de unghi drept, cu ancie* simplă, acordat în fa sau mi bemol, cu extinderea între Fa (Mi bemol) – do3 (si bemol2). Partida (2) era notată în cheia* fa sau sol, după necesitate. Datorită sunetului său de caracter solemn, a fost des utilizat de maeștrii epocii (Mozart, Recviem, Flautul fermecat; L. van Beethoven, Prometeu, etc.). Se mai întrebuințează în mod excepțional și în zilele noastre (C. Saint-Saëns, Henric VIII; R. Strauss, Elektra etc.). Este înrudit cu cl., de care este adesea înlocuit.
3. [DTM] corno di postiglione (cuv. it., „corn de poștalion”; fr. cor de poste; germ. Posthorn), instrument de suflat de metal cu ambușură*, de emisie naturală*, cu un corp de formă conică de dimensiuni relativ reduse, utilizat în sec. 17-18 pentru semnalizare. Acordat (1) în si bemol, do sau mi bemol, c. emitea sunetele armonice* între 2-7, de un timbru* plăcut, catifelat. A fost înlăturat odată cu apariția cornului* cu sistem de ventile.
4. [DTM] corno inglese (cuv. it.) v. corn englez.
5. [DTM] corno signale (cuv. it. [siñale], „corn de semnalizare”; fr. clarion; germ. Signalhorn; engl. duty-bugle), instr. cu ambușură* cu emisie naturală* din sec. 17-19. C., cu un corp de formă conică, acordat (1) în si bemol, emitea sunetele armonice* între 2-7. Utilizat sub forma trompetelor dec semnalizare în cavalerie etc. Sin. cornetta segnale. Sin. goarnă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL