1. [MDA2] conăcaș sm [At: CANTEMIR, ap. PAMFILE, I. C. 74 / V: ~nac~, ~nocaș / Pl: ~i / E: conăcar2] 1-2 (Șhp) Conăcar2.
2. [CADE] ❍ CONĂCAȘ sm. = COLĂCER.
3. [MDA2] conacaș sm vz conăcaș
4. [MDA2] conocaș sm vz conăcaș
5. [Scriban] conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
6. [Scriban] conocáș, V. conăcar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL