1. [DEX '09] CONSIMȚIRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți.
2. [MDA2] consimțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: consimți] 1-2 Consimțământ (1-2).
3. [DLRLC] CONSIMȚIRE s. f. Faptul de a consimți; consimțămînt.
4. [DLRM] CONSIMȚIRE s. f. Faptul de a consimți; consimțămînt.
5. [DN] CONSIMȚIRE s.f. Acțiunea de a consimți și rezultatul ei; încuviințare, aprobare, acceptare. [< consimți].
6. [DEX '09] CONSIMȚI, consimt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir).
7. [MDA2] consimți vi [At: COSTINESCU/ Pzi: consimt, (înv) ~simț, ~țesc / E: con-1 + simți după (fr consentir)] 1 A-și da consimțământul (1). 2 A fi de acord cu ceva Si: a aproba, a încuviința.
8. [DEXI] consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțămîntul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (m. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con3- + simți, după fr. consentir.
9. [CADE] * CONSIMȚI (-simt) vb. tr. și intr. 1 A se învoi, a primi ¶ 2 A încuviința, a da voie [con- + simți, după fr. consentir]
10. [CADE] QUI TACET, CONSENTIT (lat.) = Cine tace, consimte.
11. [DLRLC] CONSIMȚI, consimt, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de o propoziție completivă) A-și da consimțămîntul, a încuviința, a fi de acord. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A consimțit la căsătoria fiului său. – Prez. ind. și: (rar) consimț (CARAGIALE, O. I 51).
12. [DLRM] CONSIMȚI, consimt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva; a încuviința. – Din con1- + simți (după fr. consentir).
13. [DN] CONSIMȚI vb. IV. tr., intr. A-și da consimțămîntul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consimt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir].
14. [MDN '00] CONSIMȚI vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir)
15. [Șăineanu, ed. VI] consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a consimți ceva: a consimți la o propunere.
16. [Scriban] *consímt, a -í v. intr. (con- și simt, după fr. consentir, lat. consentire). Am aceĭașĭ simțire (voință) cu altu, admit, aprob, accept: cine tace, consimte; a consimți la o propunere. – Și consímț (vest) și, maĭ rar, consimțesc.
17. [DOOM 3] consimțire s. f., g.-d. art. consimțirii; pl. consimțiri
18. [DOOM 2] consimțire s. f., g.-d. art. consimțirii; pl. consimțiri
19. [DOOM 3] consimți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consimt, 3 sg. consimte, imperf. 1 consimțeam; conj. prez. 1 sg. să consimt, 3 să consimtă; imper. 2 sg. afirm. consimte
20. [DOOM 2] consimți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consimt, imperf. 3 sg. consimțea; conj. prez. 3 să consimtă
21. [IVO-III] consimt, -tă 3 conj., -țind ger.
22. [DE] QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.
23. [CECC] Qui tacet, consentire videtur (lat. „Cine tace pare a consimți”) – deviza papei Bonifaciu VIII (1220-1303) menționată în „Decretale” (Hotărîri papale, cartea a VI-a a dreptului canonic). A devenit proverb în Franța: Qui ne dit mot, consent. Și noi spunem: Cine tace primește. IST.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL