1. [MDA2] confirmand, ~ă smf [At: DA / Pl: ~nzi, ~e/ E: ger Konfirmand] (Îbre) Tânăr care primește confirmația (5).
2. [DEX '09] CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.
3. [MDA2] confirma [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pzi: confirm / E: fr confirmer] 1 vt A definitiva pe cineva într-o situație. 2-3 vtr A (se) mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru, a unei ipoteze, a unei afirmații etc. 4 vt (Jur) A întări hotărârea, sentința unei instanțe superioare prin aprobare. 5 vt (îbrc) A oficia ritualul confirmației (5). 6 vt (Jur) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. 7 vt (Spt) A se încadra într-un barem.
4. [CADE] * CONFIRMA (-firm) vb. tr. 1 A statornici ¶ 2 A întări, a ratifica ¶ 3 A adeveri, a dovedi pe deplin, a aduce dovezi sigure [fr.].
5. [DEX '98] CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație. 4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmației. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.
6. [DLRLC] CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări (o ipoteză, o afirmație etc.). Puternicul răsunet produs în lumea întreagă de Festivalul [din 1953] de la București confirmă o dată mai mult că acesta a constituit o măreață sărbătoare a păcii și prieteniei tineretului din întreaga lume, că el a înregistrat un succes imens. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. ◊ (În sistemul juridic burghez, în opoziție cu reforma sau casa) A întări o hotărîre, o sentință a unei instanțe inferioare. Curtea supremă a confirmat hotărîrea tribunalului. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-o situație. – Prez. ind. și: (învechit) confirmez (BĂLCESCU, O. II 10).
7. [DLRM] CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atestă, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc. ♦ (În sistemul juridic burghez) A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare. 2. A definitiva pe cineva într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. – Fr. confirmer (lat. lit. confirmare).
8. [DN] CONFIRMA vb. I. tr. 1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confirm, -mez, 3,6 -mă. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer].
9. [MDN '00] CONFIRMA vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare)
10. [Șăineanu, ed. VI] confirmá v. 1. a face mai ferm, mai statornic: a confirma o rezoluțiune; 2. a aduce probe mai puternice; 3. a proba, a sancționa, a ratifica: a confirma o lege.
11. [Scriban] *confírm, a -á v. tr. (lat. confirmare. V. firm). Fac maĭ stabil, întăresc: confirm un principiŭ. Daŭ o probă, o asigurare: a confirma un fapt pin experiență. Sancționez, ratific: a confirma o donațiune. Acord sacramentu confirmațiuniĭ (la catolicĭ și protestanțĭ).
12. [DOOM 3] confirma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. confirm, 3 confirmă; conj. prez. 1 sg. să confirm, 3 să confirme
13. [DOOM 2] confirma (a ~) vb., ind. prez. 3 confirmă
14. [DOR] confirmandă s. f., pl. confirmande
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL