Definiție și ce înseamnă conciliație

1. [DEX '09] CONCILIAȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio.

2. [MDA2] conciliație sf [At: BĂLCESCU, M. V. 14 / P: ~li-a-ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr conciliation] (Rar) 1-3 Conciliere (1-3).

3. [DLRLC] CONCILIAȚIE, conciliații, s. f. Împăcare; procedură de împăcare în dreptul internațional avînd ca scop înlăturarea conflictelor. Lupta... continuă pînă la Radu cel Mare (1495-1508), care se încercă de o politică de conciliație, fără a izbuti. BĂLCESCU, O. II 16. – Pronunțat: -li-a-ți-e.

4. [DLRM] CONCILIAȚIE, conciliații, s. f. Împăcare; procedură de împăcare în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr. : -li-a-] – Fr. conciliation (lat. lit. conciliatio, -onis).

5. [DN] CONCILIAȚIE s.f. 1. Împăcare; conciliere; procedură de împăcare, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. (Lit.) Figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliațiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].

6. [MDN '00] CONCILIAȚIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedură, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. (<fr. conciliation, lat. conciliatio)

7. [MDA2] conciliațiune sf vz conciliație

8. [DN] CONCILIAȚIUNE s.f. v. conciliație.

9. [Scriban] *conciliațiúne f. (lat. conciliátio, -ónis). Acțiunea de a concilia, de a saŭ de a se împăca. – Și -áție și -ére.

10. [DOOM 3] conciliație (desp. -li-a-ți-e) s. f., art. conciliația (desp. -ți-a), g.-d. art. conciliației; pl. conciliații, art. conciliațiile (desp. -ți-i-)

11. [DOOM 2] conciliație (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliația (-ți-a), g.-d. art. conciliației; pl. conciliații, art. conciliațiile (-ți-i-)

12. [DFS] conciliație (lat. conciliatio „favoare”), figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză (P). C. este o artă a argumentării, în care este exploatat un argument al adversarului în folosul propriei cauze. Demostene, după ce un oarecare îi imputase că s-a născut dintr-o mamă scită, a răspuns: „Nu este de mirare, așadar, că fiind născut dintr-o mamă scită și barbară am ieșit așa de bun și îngăduitor?” ( → L., 783). Quintilian vorbește de un sinonim al figurii, pe care-l numește coniunctio (synoikeiosis „ceea ce reunește”, „pune față în față”) două lucruri opuse: „tam deest avaro quod habet, quam non habet.” ( → L., ib.) V. Conjuncție. Același autor mai vorbește și despre o variantă onomasiologică a figurii c. (ib.)

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro