1. [DEX '09] COMUNICAȚIUNE s. f. v. comunicație.
2. [MDA2] comunicațiune sf vz comunicație
3. [CADE] * COMUNICAȚIUNE, * COMUNICAȚIE sf. 1 Faptul de a comunica ¶ 2 Înștiințare, încunoștințare ¶ 3 Legătură, raport, corespondență ¶ 4 Mijloc de a comunica, de a se duce de la un loc la altul: căi de ~ [fr.].
4. [DLRM] COMUNICAȚIUNE s. f. v. comunicație.
5. [DN] COMUNICAȚIUNE s.f. v. comunicație.
6. [Șăineanu, ed. VI] comunicați(un)e f. 1. lucrarea de a comunica și rezultatul ei; 2. informațiune, știre.
7. [Scriban] *comunicațiúne f. (lat. communicátio, -ónis). Acțiunea de a comunica. Legătură, relațiune, corespondență: cale de comunicațiune cu cineva, cu ceva. Informațiune: a primi o comunicațiune. – Și -áție și -áre.
8. [DEX '09] COMUNICAȚIE, comunicații, s. f. 1. Mijloc de comunicare între puncte diferite; legătură, contact. 2. Sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicației. 3. (În sintagma) Comunicații de masă = totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare a informațiilor (poștă, telegraf, telefon, radio, televiziune, cinema, publicații etc.). [Var.: (înv.) comunicațiune s. f.] – Din fr. communication, lat. communicatio, -onis.
9. [MDA2] comunicație sf [At: M. COSTIN, ap. LET. II / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr communication] 1-4 Comunicare (1-2, 5-6). 5 Legătură. 6 Sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicației (1).
10. [DLRLC] COMUNICAȚIE, comunicații, s. f. Mijloc de comunicare între puncte diferite; legătură, contact. Linie de comunicație. Căi de comunicație. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) comunicațiune (D. ZAMFIRESCU, R. 187) s. f.
11. [DLRM] COMUNICAȚIE, comunicații, s. f. Mijloc de comunicare între puncte diferite; legătură, contact. [Var.: (înv.) comunicațiune s. f.] – Fr. communication (lat. lit. communicatio, -onis).
12. [DN] COMUNICAȚIE s.f. 1. Mijloc de legătură între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.). 2. (Lit.) Figură retorică prin care un orator sau un autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulînd a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente. [Gen. -iei, var. comunicațiune s.f. / cf. fr. communication, lat. communicatio].
13. [MDN '00] COMUNICAȚIE s. f. 1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.) ◊ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături. 2. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)
14. [DOOM 3] comunicație (desp. -ți-e) s. f., art. comunicația (desp. -ți-a), g.-d. art. comunicației; pl. comunicații, art. comunicațiile (desp. -ți-i-)
15. [DOOM 2] comunicație (-ți-e) s. f., art. comunicația (-ți-a), g.-d. art. comunicației; pl. comunicații, art. comunicațiile (-ți-i-)
16. [MDO] comunicație
17. [DFS] comunicație (fr. communication, lat. communicatio „convorbire”), figură dialogistică pe care o realizează un orator ce se adresează auditoriului (sau un scriitor cititorului) simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte, cu privire la justețea unor afirmații sau argumente (P): „Ce trebuia să facă acuzatul?... Trebuia să duc mai departe această argumentare?... Nu sunteți destul de lămuriți?” Sin. asociere.
18. [DE] UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ A COMUNICAȚIILOR v. Organizația Națiunilor Unite.
19. [DE] UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ A COMUNICAȚIILOR (U.I.C.; în engl.: International Telecommunication Union – I.T.U.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U. (din 1947), cu sediul la Geneva (Elveția), creată la 17 mai 1865, în scopul coordonării eforturilor statelor membre și cooperării tehnico-științifice în domeniul dezvoltării comunicațiilor. U.I.C. are 189 state membre (2002), printre care și România (din 1866).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL