1. [DEX '09] COMPORTARE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta.
2. [MDA2] comportare sf [At: CRĂINICEANU, I. G. 26 / V: (înv) ~pur~ / Pl: ~tări / E: comporta] Fel de a se comporta (1) Si: comportament (1).
3. [DLRLC] COMPORTARE, comportări, s. f. Acțiunea de a se comporta; mod de a se comporta (1); conduită, purtare.
4. [DLRM] COMPORTARE, comportări, s. f. Acțiunea de a se comporta.
5. [DN] COMPORTARE s.f. Acțiunea de a se comporta și rezultatul ei; purtare, conduită. [< comporta].
6. [DEX '09] COMPORTA, comport, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter.
7. [MDA2] comporta [At: MON. OF. (1914), 9 / V: (înv) ~pur~ / Pzi: comport, 3 ~tă, (rar) ~poartă / E: fr comporter] 1 vr A avea o anumită conduită. 2 vt (Liv) A aduce cu sine. 3 vt (Liv) A necesita.
8. [MDA2] compurta v vz comporta
9. [MDA2] compurtare sf vz comportare
10. [CADE] * COMPORTA (-port) I. vb. tr. A îngădui, a face cu putintă. II. vb. refl. A se purta, a se conduce, a se afla, a fi [fr.].
11. [DLRLC] COMPORTA, comport1, vb. I. 1. Refl. A se purta, a avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; p. ext. a cere, a pretinde.
12. [DLRM] COMPORTA, comport, vb. I. Refl. A se purta, a avea o anumită conduită. – Fr. comporter.
13. [DN] COMPORTA vb. I. 1. refl. A se purta, a avea o anumită purtare. 2. tr. A aduce cu sine; (p. ext.) a necesita, a cere. [P.i. comport, conj. -te. / < fr. comporter, it., lat. comportare].
14. [MDN '00] COMPORTA vb. I. refl. a avea o anumită conduită. II. tr. a aduce cu sine; a necesita, a impune. (< fr. comporter, lat. comportare)
15. [Șăineanu, ed. VI] comportà v. 1. a permite, a autoriza: acest post comportă mari cheltuieli; 2. a se purta bine, rău.
16. [Scriban] *compórt și -éz, a -á v. tr. (fr. comporter, d. lat. com-portare, a duce la un loc. V. port, purtat). Am, îs propriŭ pentru: această funcțiune nu comportă atîtea cheltuĭelĭ. V. refl. Mă conduc, mă mișc, mă port într’un oare-care mod: trupele s’aŭ comportat foarte bine. – P. forma în -ez, cp. cu raport-ez.
17. [DOOM 3] comportare s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări
18. [DOOM 2] comportare s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări
19. [DOOM 3] comporta1 (a ~) (a implica) vb., ind. prez. 3 comportă, imperf. 3 pl. comportau; conj. prez. 3 să comporte
20. [DOOM 3] +comporta2 (a se ~) (a se purta) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă comport, 2 sg. te comporți, 3 se comportă; conj. prez. 1 sg. să mă comport, 3 să se comporte; imper. 2 sg. afirm. comportă-te; ger. comportându-mă
21. [DOOM 2] comporta (a ~) vb., ind. prez. 3 comportă; conj. prez. 3 să comporte
22. [Argou] A AVEA O COMPORTARE AFECTATĂ a se fandosi, a se fasoli, a se prosti.
23. [DAS] COMPORTARE. Subst. Comportare, comportament, fel (mod) de a fi, fel (mod) de a se purta, purtare, purtat (pop.), port, conduită, linie de conduită, normă de purtare, maniere, etichetă (fig.); ținută; bonton (franțuzism); atitudine, tratare, tratament; deprindere, obișnuință, obicei, învăț, tipic, tic, apucătură (fig.). Nărav, nărăvie (pop.), nărăveală (pop.), nărăvire (pop.); caracter, natură, fire, temperament. Ținută, postură, înfățișare, aspect, chip, manieră, aparență, mină, ton, gest. Politețe, omenie, bună-cuviință, bună-creștere, cei șapte ani de-acasă, bună purtare, creștere aleasă, civilitate (rar) educație, gentilețe, bunăvoință, amabilitate. Moralitate; corectitudine; cinste; virtute. Sinceritate. Imoralitate, desfrînare, perversitate, viciu; incorectitudine, necinste. Fățărnicie, prefăcătorie. Cinism, nerușinare, neobrăzare, necuviință, impertinență, impolitețe; nesăbuință (rar), nesocotință. Pedanterie, pedantism; formalism, birocratism. Snobism; dandism. Boemie. Frivolitate. Adj. De comportament. Politicos, manierat, cuvincios, binecrescut, cizelat (fig.), civilizat, gentil, curtenitor, amabil, îndatoritor, atent, drăguț. Corect, cinstit, onest, moral, cumsecade; demn, mîndru. Imoral, vicios (fig.), cinic, desfrînat, pervers; nerușinat, neobrăzat, obraznic, necuviincios, impertinent; nesăbuit, nesocotit, scandalos. Boem; frivol. Năirăvit, nărăvaș, nărăvos (rar). Formalist, birocratic, tipicar, pedant. Vb. A se purta, a se comporta, a avea o anumită conduită, a avea o (anumită) ținută, a se ține; a avea maniere (bune, rele), a fi manierat, a fi binecrescut, a se comporta frumos, a avea cei șapte ani de acasă, a fi politicos. A avea un obicei, a avea niște apucături, a se nărăvi, a se obișnui, a se deprinde. V. cinste, cochetărie, imoralitate, impolitețe, moralitate, necinste, neprincipialitate, obicei, politețe, sinceritate, temperament, viclenie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL