1. [DEX '09] COMPLINIRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini.
2. [MDA2] complinire sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: complini] 1 Completare. 2 (Înv; gms) Determinare.
3. [CADE] * COMPLINIRE sf. 1 Faptul de a complini, întregire, împlinire, completare ¶ 2 ‡ 📖 Complement.
4. [DLRLC] COMPLINIRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; completare, întregire, împlinire.
5. [DLRM] COMPLINIRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare.
6. [DN] COMPLINIRE s.f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; completare. [< complini].
7. [DEX '09] COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa).
8. [MDA2] complini vt [At: HAMANGIU, C. C. 341 / Pzi: ~nesc / E: con1 + [îm]plini după completa] 1 A completa. 2 (Înv; gms) A determina.
9. [CADE] * COMPLINI (-inesc) vb. tr. A întregi, a împlini, a adăuga ce lipsește, a completa [refăcut din împlini, după fr. compléter].
10. [DEX '98] COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi; a determina. – Con1- + [îm]plini (după completa).
11. [DLRLC] COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi, a determina. În expresia «a da din cap», «din cap» complinește înțelesul verbului «a da».
12. [DLRM] COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi; a determina. – Din con- + [îm]plini (după completa).
13. [DN] COMPLINI vb. IV. tr. (Rar) A completa, a întregi. [P.i. -nesc. / < con- + (îm)plini].
14. [MDN '00] COMPLINI vb. tr. a completa, a întregi. (< com/pleta/ + /îm/plini)
15. [Șăineanu, ed. VI] complinì v. a adăoga ce lipseste. [Neologism modelat după fr. compléter].
16. [Scriban] *complinésc v. tr. (con- și plinesc, d. lat. com-plére. V. su-plinesc). Gram. Completez înțelesu.
17. [DOOM 3] complinire s. f., g.-d. art. complinirii; pl. compliniri
18. [DOOM 2] complinire s. f., g.-d. art. complinirii; pl. compliniri
19. [DOOM 3] complini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinesc, 3 sg. complinește, imperf. 1 complineam; conj. prez. 1 sg. să complinesc, 3 să complinească
20. [DOOM 2] complini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinesc, imperf. 3 sg. complinea; conj. prez. 3 să complinească
21. [DTL] COMPLINIRE s. f. (< complini < lat. con „împreună cu”, cf. fr. co(n) + (îm)plini, cf. lat. *implenire): 1. întregire, completare. 2. determinare a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte prin alt cuvânt sau grup de cuvinte. În gramatica limbii române părțile secundare de propoziție reprezintă niște c. ale elementelor regente: atributul este o c. a substantivului, a locuțiunii substantivale sau a substitutelor acestora (pronumele și numeralele); complementul este o c. a verbului, a locuțiunii verbale, a adjectivului, a locuțiunii adjectivale, a adverbului, a locuțiunii adverbiale și a interjecției; elementul predicativ suplimentar este o c. atât a verbului sau a locuțiunii verbale (cu sau fără funcție de predicat), cât și a substantivului sau a substitutului acestuia (cu funcție de subiect sau de complement direct).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL