1. [DEX '09] COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment.
2. [MDA2] compliment1 sn [At: GORJAN, H. I, 104/12 / Pl: ~e / E: fr compliment] 1 Cuvânt de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească de considerație Si: felicitare, (înv) închinăciune, măgulire. 2 (Îlav) Fără ~ Fără gândul de a măguli. 3 (Îal) Sincer. 4 (Lpl) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva, ca expresie a politeții. 5-6 Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos Si: plecăciune.
3. [CADE] ⦿ COMPLIMENT2 – COMPLEMENT.
4. [CADE] * COMPLIMENT1 (pl. -te) sn. 1 Cuvinte de politeță, îndatoritoare sau lingușitoare, ce adresează cineva altuia spre a-i mărturisi respectul sau iubirea ce are pentru dînsul ¶ 2 Felicitare (în versuri) adresată de copii părinților (de ziua nașterii, etc.) ¶ 3 pl. Salutări: dă-i ~e din partea mea! [fr.].
5. [DEX '98] COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. – Din fr. compliment.
6. [DLRLC] COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvînt de laudă, măgulitor sau lingușitor, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. Ciocnesc amîndoi cu ea și îi fac urări și complimente de modă veche. PAS, L. I 244. Erei... să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. Fiecare se silește să-ți arunce un compliment. VLAHUȚĂ, O. A. 77. ◊ Loc. adv. Fără compliment (sau complimente) = fără exagerare, fără gînd de a măguli, de-a dreptul, pe față, sincer, limpede. [Gramaticile] unele «raționate», altele «dezvoltate»... trebuie spus fără compliment, îți explică... pînă ce nu se mai înțelege nimica. CREANGĂ, A. 88. Fără multe complimente, [ursul] te ia în brațe. NEGRUZZI, S. I 319. 2. (Numai la pl.) Salutări. Spune-i multe complimente din partea mea. ▭ El îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă. NEGRUZZI, S. II 202. ♦ (În legătură cu verbul «a face», astăzi rar) Plecăciune. După ce a făcut un compliment, fetița și-a început poezia. 3. (Rar, ironic) Cadou, plocon. Destul de iritare era trăsura mînăstirii, însă trebuia să încapă în ea și obișnuitele «complimente» dăruite de stăreție musafirilor oficiali. STĂNOIU, C. I. 109. – Pl. și: (învechit) complimentări (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60, ALECSANDRI, T. I 66).
7. [DLRM] COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvînt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ♦ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gînd de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva, ca expresie a politeței. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. 4. (Rar) Cadou, plocon. – Fr. compliment.
8. [DN] COMPLIMENT s.n. 1. Cuvînt (exagerat) de laudă, de măgulire sau de lingușire adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (la pl.) Salutări trimise prin intermediul cuiva. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. [Pl. -te. / < fr. compliment, it., sp. complimento].
9. [MDN '00] COMPLIMENT s. n. 1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva. 3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență. (< fr. compliment)
10. [Șăineanu, ed. VI] compliment n. cuvânt de felicitare, de amicie, de politeță.
11. [Scriban] *complimént n., pl. e (fr. compliment, d. it. complimento, adică „împlinire” a uneĭ formalitățĭ de politeță, d. compire, din complire, lat. complére, a împlini, de unde și rom. cumplit). Cuvinte de politeță saŭ de omagiŭ adresate cuĭva: a adresa, a trimete, a primi complimente. Salut, închinăcĭune: ĭ-a făcut un compliment la intrare. V. complement.
12. [MDA2] complement2 sn vz compliment2
13. [Scriban] *complemént n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plére, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceĭa ce adaugĭ unuĭ lucru ca să-l completezĭ (umplutură): complementu uneĭ sume. Gram. Orĭ-ce cuvînt care completează înțelesu altuĭa: complement direct. Geom. Ceĭa ce lipsește unuĭ unghĭ ascuțit ca să egaleze unu drept. – Fals compliment, care înseamnă alt-ceva.
14. [DOOM 3] compliment (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. complimente
15. [DOOM 2] compliment (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. complimente
16. [MDO] compliment («cuvînt de măgulire»)
17. [IVO-III] compliment, -te (face complimente).
18. [MDTL] COMPLIMENT (< fr.compliment < span. complimento, din complir < con alguien, a fi politicos cu cineva) 1 Discurs solemn la adresa unei personalități (ex. discursul ambasadorilor în fața conducătorilor de stat). 2 Mic discurs adresat unei persoane într-o împrejurare solemnă sau fericită a vieții. 3 În trecut, cuvîntarea unui actor adresată publicului, cu prilejul închiderii sau redeschiderii teatrului și în care acesta făcea o dare de seamă a situației trupei, trecea în revistă piesele jucate în răstimpul anului, lăuda piesele în pregătire, elogia pe comedienii dispăruți sau retrași.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL