1. [DEX '09] COMPETINȚĂ s. f. v. competență.
2. [MDA2] competință sf vz competență
3. [DLRLC] COMPETINȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.
4. [DLRM] COMPETINȚĂ s. f. v. competență.
5. [DN] COMPETINȚĂ s.f. v. competență.
6. [DEX '09] COMPETENȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competință s. f.] – Din fr. compétence.
7. [MDA2] competență sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tință, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.
8. [MDA2] competenție sf vz competență
9. [CADE] * COMPETENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ⚖️ Măsura puterii pe care o atribue legea funcționarilor; dreptul ce are un tribunal, un judecător de a intra în cercetarea unei pricini ¶ 2 Ⓕ Pricepere, destoinicie de a judeca, de a-și da părerea despre un lucru ¶ ¶ C. NECOMPETENȚĂ, 'INCOMPETENȚĂ [fr.].
10. [DLRLC] COMPETENȚĂ s. f. v. competință.
11. [DLRM] COMPETENȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ♦ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara fără autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var. : competință s. f.] – După fr. compétence.
12. [DN] COMPETENȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vînt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
13. [MDN '00] COMPETENȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
14. [Șăineanu, ed. VI] competență f. 1. dreptul de a judeca; competența judecătorilor și a tribunalelor e regulată de lege: crimele se judecă de Curtea cu jurați, delictele de tribunalul corecțional, iar contravențiunile de judecătorii de pace; 2. fig. aptitudinea de a decide.
15. [Scriban] *competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitate.
16. [MDO] competință
17. [DOOM 3] competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe
18. [DOOM 2] competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe
19. [IVO-III] competență, -țe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL