1. [DEX '09] COMPETINTE adj. v. competent.
2. [MDA2] competinte a vz competent
3. [DLRLC] COMPETINTE adj. invar. v. competent.
4. [DLRM] COMPETINTE adj. invar. v. competent.
5. [DN] COMPETINTE adj.invar. v. competent.
6. [DEX '09] COMPETENT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competinte adj.] – Din fr. compétent.
7. [DEX '09] COMPETENȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competință s. f.] – Din fr. compétence.
8. [DEX '09] COMPETINȚĂ s. f. v. competență.
9. [MDA2] competent, ~ă a [At: (a. 1845) URICARIUL V, 360/25 / V: (înv) ~tinte / Pl: ~nți, ~e / E: fr compétent] 1 Care este bine informat într-un anumit domeniu. 2-3 Care este capabil sau în măsură să judece un anumit lucru. 4 Căruia îi revine atribuția de a face ceva Si: îndreptățit.
10. [MDA2] competență sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tință, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.
11. [MDA2] competenție sf vz competență
12. [MDA2] competință sf vz competență
13. [CADE] * COMPETENT adj. 1 ⚖️ Care are dreptul, căderea de a judeca o pricină ¶ 2 Ⓕ Priceput, destoinic, în stare să-și dea părerea asupra unui lucru: am neapărată nevoie de avizul unui om ~ ca dumneata (BR.-VN.) ¶ ¶ C. NE COMPETENT, 'INCOMPETENT [fr.].
14. [CADE] * COMPETENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ⚖️ Măsura puterii pe care o atribue legea funcționarilor; dreptul ce are un tribunal, un judecător de a intra în cercetarea unei pricini ¶ 2 Ⓕ Pricepere, destoinicie de a judeca, de a-și da părerea despre un lucru ¶ ¶ C. NECOMPETENȚĂ, 'INCOMPETENȚĂ [fr.].
15. [DLRLC] COMPETENT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-un domeniu), e priceput, e în măsură să... Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă (să judece, să hotărască) ceva; în drept, chemat, îndreptățit. Instanță competentă. ▭ În cazul decesului unei* persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. – Variantă: (învechit) competinte (NEGRUZZI, S. I 335) adj. invar.
16. [DLRLC] COMPETENȚĂ s. f. v. competință.
17. [DLRLC] COMPETINȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.
18. [DLRM] COMPETENT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un domeniu sau într-o problemă, care are o părere intemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, care este o autoritate într-un domeniu, e priceput, e în măsură să. . . 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; în drept, îndreptățit. [Var. : (înv.) competinte adj. invar.] – După fr. compétent.
19. [DLRM] COMPETENȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ♦ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara fără autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var. : competință s. f.] – După fr. compétence.
20. [DN] COMPETENT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].
21. [DN] COMPETENȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vînt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
22. [DN] COMPETINȚĂ s.f. v. competență.
23. [MDN '00] COMPETENT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)
24. [MDN '00] COMPETENȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
25. [Șăineanu, ed. VI] competent a. 1. care are dreptul de a judeca: tribunal competent; 2. fig. care e apt a face ceva, capabil a judeca despre un lucru.
26. [Șăineanu, ed. VI] competență f. 1. dreptul de a judeca; competența judecătorilor și a tribunalelor e regulată de lege: crimele se judecă de Curtea cu jurați, delictele de tribunalul corecțional, iar contravențiunile de judecătorii de pace; 2. fig. aptitudinea de a decide.
27. [Scriban] *competént, -ă adj. (lat. cómpetens, -éntis, d. pétere, a cere. V. pețesc). Care are drept să cerceteze o afacere: tribunalu e competent să judece acest proces. Apt, capabil: profesor competent.
28. [Scriban] *competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitate.
29. [DOOM 3] competent adj. m., pl. competenți; f. competentă, pl. competente
30. [DOOM 3] competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe
31. [DOOM 2] competent adj. m., pl. competenți; f. competentă, pl. competente
32. [DOOM 2] competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe
33. [MDO] competent
34. [MDO] competință
35. [IVO-III] competență, -țe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL