1. [DEX '09] COMENDUIRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).
2. [MDA2] comenduire sf [At: CARAGIALE, M. 288 / V: ~măn~ / Pl: ~ri / E: comendui] (Înv) 1 Comanda unei armate. 2 Sediul unei comenduiri (1). 3 Personalul unei comenduiri (1). 4 Sediul împreună cu personalul comenduirii (1). 5 Comandament militar. 6 (Îs) ~a pieții Autoritate militară disciplinară care are comanda asupra garnizoanei dintr-un oraș.
3. [CADE] † COMENDUIRE sf. 🎖️ Faptul de a comendui ¶ 2 = COMÎNDUIRE.
4. [DLRLC] COMENDUIRE, comenduiri, s. f. Comandament militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o garnizoană, într-o unitate militară sau în cadrul unui dispozitiv de luptă. Din pricina unei neglijențe a comenduirii am rămas nedecorat. CARAGIALE, M. 287. ♦ (Concretizat) Localul în care se află un asemenea comandament. Comenduirea pieței.
5. [DLRM] COMENDUIRE, comenduiri, s. f. Comandament militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o garnizoană, într-o unitate militară sau în cadrul unui dispozitiv de luptă. ♦ Localul în care se află un asemenea comandament. – Din comendui (ieșit din uz, <comendie <pol. komenda).
6. [Scriban] comenduíre, V. comănduire.
7. [MDA2] comănduire sf vz comenduire
8. [CADE] † COMENDUI I. vb. intr. 🎖️ = COMANDA 3. II. vb. tr. A pune în capul unei unități de luptă, a pune să comande: cîteva metereze au făcut cu oameni... asupra cărora au comenduit pe un brigadir (NEC.) [comendie].
9. [Scriban] *comănduíre și comenduíre f. Comandamentu pĭețeĭ militare (poliția militară). Localu acestuĭ comandament.
10. [DOOM 3] comenduire s. f., g.-d. art. comenduirii; pl. comenduiri
11. [DOOM 2] comenduire s. f., g.-d. art. comenduirii; pl. comenduiri
12. [DAR] comendui vb. IV (înv.) a comanda.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL