1. [DEX '09] COMBINARE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.
2. [MDA2] combinare sf [At: MAIORESCU, L. 112 / Pl: ~nări / E: combina] 1 Îmbinare. 2 Combinație. 3 (Chm) Fenomen chimic de unire a două sau a mai multor molecule, atomi sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. 4 (Mat; lpl) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente diferite între ele (sau elemente identice).
3. [DEX '98] COMBINARE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.
4. [DLRLC] COMBINARE, combinări, s. f. Acțiunea de a (se) combina. 1. Îmbinare, împreunare. 2. (Chim.) Unire a două corpuri simple dînd naștere unui corp compus cu proprietăți noi; combinație.
5. [DLRM] COMBINARE, combinări, s. f. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație. ♦ (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare) astfel încît fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele sau numai elemente identice.
6. [DN] COMBINARE s.f. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare. ♦ (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încît fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. [< combina].
7. [MDN '00] COMBINARE s. f. 1. acțiunea de a (se) combina. 2. (mat.; pl.) totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. (
8. [DEX '09] COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.
9. [MDA2] combina [At: GHEREA, ST. CR. II 299 / Pzi: ~bin, (înv) ~nez / E: fr combiner] 1 vt A îmbina lucruri. 2-3 vtr A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. 4 vt (Fam) A plănui. 5 vr (Fam) A avea o relație cu cineva.
10. [MDA2] combinațiune sf vz combinație
11. [CADE] * COMBINA (-bin) I. vb. tr. 1 A potrivi mai multe lucruri așezîndu-le între ele după oare-care rînduială ¶ 2 Ⓕ A chibzui, a calcula, a socoti, a plănui, a lua diverse măsuri spre a înlesni izbutirea unui lucru ¶ 3 🔬 A uni, a împreuna, a amesteca două sau mai multe substanțe chimice în proporțiuni determinate. II. vb. refl. 1 A se uni, a se împerechia: libertatea și autoritatea trebue să se combine în folosul fie-cărui membru ai societăți (I.-GH.) ¶ 2 🔬 A se uni, a se amesteca în proporțiuni determinate [fr. < lat.].
12. [CADE] * COMBINAȚIUNE, * COMBINAȚIE sf. 1 Faptul de a (se combina) ¶ 2 Așezarea, potrivirea mai multor lucruri după oare-care rînduială ¶ 3 Ⓕ Chibzuire, socoteală, calcul, plan. măsură luată spre a izbuti la ceva: între multele combinații fantastice de cari se agăța mintea Iui zăpăcită (VLAH.) ¶ 4 🔬 Unirea, împreunarea, amestecarea a două sau mai multe substanțe chimice, în proporțiuni determinate, din care rezultă un nou corp [lat.].
13. [DEX '98] COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.
14. [DLRLC] COMBINA, combin, vb. I. Tranz. 1. A uni (lucruri diferite), a îmbina, a împreuna, a potrivi. Combin nuanțele de albastru. 2. A uni (corpuri simple) printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. ◊ Refl. Sodiul se combină cu apa. 3. (Familiar) A potrivi în gînd, a plănui, a chibzui. Combina, dispunea și prevedea totul cu precizia unui geniu militar. BART, E. 326.
15. [DLRM] COMBINA, combin, vb. I. Tranz. A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. ♦ Tranz. și refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. – Fr. combiner (lat. lit. combinare).
16. [DN] COMBINA vb. I. tr. A îmbina, a împreuna. ♦ tr., refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. [P.i. combin. / < fr. combiner, cf. it., lat. combinare].
17. [MDN '00] COMBINA vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. (
18. [Șăineanu, ed. VI] combinà v. 1. a împreuna mai multe lucruri într’o ordine oarecare; 2. a calcula, a prepara: a combina un atac; 3. a se împreuna, vorbind de două sau mai multe corpuri chimice.
19. [Scriban] *combín, a -á v. tr. (lat. combíno, -áre, d. con, la un loc, și bini, cîte doĭ. V. îmbin, binar, binoclu). Chim. Amestec: a combina oxigen cu idrogen (V. aliaj). Fig. Unesc, împreun: îmĭ combin puterile. Chibzuĭesc, imaginez (împreun ideile): a combina un plan.
20. [Scriban] *combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice. – -áție și -áre.
21. [DOOM 3] combinare s. f., g.-d. art. combinării; pl. combinări
22. [DOOM 2] combinare s. f., g.-d. art. combinării; pl. combinări
23. [DOOM 3] combina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. combin, 3 combină; conj. prez. 1 sg. să combin, 3 să combine
24. [DOOM 2] combina (a ~) vb., ind. prez. 3 combină
25. [DER] combina (combin, combinat), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. Fr. combiner. – Der. combinabil, adj.; combinați(un)e, s. f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste); combinezon, s. n., din fr. combinaison; combinagiu, s. m. (Arg., crai, muieratic).
26. [Argou] combina, combin v. r. 1. a avea o relație intimă de durată (cu cineva). 2. a trăi în concubinaj (cu cineva)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL