1. [DEX '09] COLTUC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
2. [MDA2] coltuc sn [At: LB / V: cul~ / Pl: ~uce, (rar) ~uri / E: tc koltuk] 1 (Mol) Pernă mică servind drept căpătâi. 2 (Reg) Sul întrebuințat drept pernă. 3 (Reg) Sac umplut cu lână, cu păr etc. servind ca pernă sau ca așternut. 4 (Reg) Perniță (de ace). 5 Cerc umplut cu paie, fân, păr, lână etc. care se pune la gâtul unui animal. 6 Fiecare din cele două capete ale unei pâini. 7-8 (Mun; îf cultuc) Colț de pâine sau de colac cu coaja groasă și coaptă bine. 9 Pâine care s-a lipit la copt. 10 (Îs) ~ul căciulii Vârful țuguiat al căciulii. 11 (Reg) Sculptură de lemn, în formă triunghiulară, la stâlpii casei. 12 (Pfm; îe) A arăta ~ul A refuza pe cineva.
3. [CADE] COLTUC (pl. -ce) sn. 1 Mold. Perniță ¶ 2 🍽 Coaja bine coaptă de deasupra sau de la marginea pîinii ¶ 3 F A arăta cuiva ~ul (ISP.), a lovi cotul stîng cu palma mîinii drepte, ca gest de refuz [tc.].
4. [DLRLC] COLTUC, coltuce, s. n. 1. (Mold.) Pernă mică, servind drept căpătîi, la înfipt ace etc. Copilul a pășit la crivat: a văzut pe un coltuc aruncat un strai de mătasă. SADOVEANU, D. P. 172. 2. (Munt.) Fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi. O trăistuță apucă C-un coltuc de pită-n ea... Și-o porni cu pași grăbiți. CASSIAN, în POEZ. N. Dimineți de toamnă, soare rece, Către muncă oamenii se duc. Iată, lîngă tine-o fată trece: Mușcă sănătos un alb coltuc. DRAGOMIR, S. 33. Li se dau să înfulice de-a-n picioarelea găvane cu varză, coltuce de pîine. STANCU, D. 75. Jimblă caldă... albă, prăjită și cu coltuc revărsat. DELAVRANCEA, H. T. 48. – Variantă: cultuc (HOGAȘ, M. N. 137) s. n.
5. [DLRM] COLTUC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua capete ale unei pîini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătîi ♦ Perniță în care se păstrează înfipte ace. – Tc. koltuk.
6. [Șăineanu, ed. VI] coltuc (cultuc) n. 1. Mold. pernița de cap, căpătâiu: un cultuc sub cap; 2. coaja dela marginea pâinii: cultuc dela Babic (după numele armeanului, starostele brutarilor din București, care scotea jimbla numai în coltuce); 3. gest de refuz, lovind cotul cu mâna: zînele se rugară ca barem nucile cu hainele să le dea; băiatul le arătă coltucul ISP. [Turc. KOLTUK, subțioară, spătar de scaun, perniță (= pernă cu subțiori), de unde apoi colțul proeminent al pâinii și cotul arătat în semn de refuz].
7. [Scriban] coltúc n., pl. e (turc. koltuk, braț, colț; rus. kultúk, braț de rîŭ). Colț de pîne lungă. Pernă mică, pernuță, puĭ (Mold. Fam.). Cotu mîniĭ, pe care mitocaniĭ îl arată în semn de refuz: Na! Coltucu! (Și ca interj. îld. „nu daŭ, să aĭ să ĭeĭ, la Paștele caluluĭ”!). – Și cultúc (Mold.).
8. [MDA2] cultuc sn vz coltuc
9. [CADE] CULTUC – COLTUC.
10. [DLRLC] CULTUC s. n. v. coltuc.
11. [Șăineanu, ed. VI] cultuc n. V. coltuc.
12. [Scriban] cultúc, V. coltuc.
13. [DOOM 3] coltuc (reg.) s. n., pl. coltuce
14. [DOOM 2] coltuc s. n., pl. coltuce
15. [MDO] coltuc, pl. coltuce
16. [IVO-III] coltuc.
17. [DER] coltuc (coltuce), s. n. – 1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL