1. [DEX '09] COLȚAN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an.
2. [MDA2] cloțan2 sn vz colțan
3. [MDA2] colțan [At: I. IONESCU, M. 447 / Pl: ~i, ~e / E: colț + -an] 1-2 sm Om sau animal cu dinții mari. 3 sm (Ent; reg) Gândac de casă, de culoare galbenă-roșiatică Si: cărhan, corhan, tarhan, tarhon, torhan, turhan (Periplaneta orientalis). 4 sm (Bot; reg) Comaci. 5 sn Excrescență de pe ghinda de stejar produsă de înțepătura insectei Agnips calicis, întrebuințată la argăsitul pieilor. 6 sm Colț mare de stâncă. 7 sm Loc inaccesibil.
4. [CADE] COLȚAN sm. 1 🌿 = CORNACI ¶ 2 🐙 = ȘVAB [colț].
5. [DLRLC] COLȚAN, colțani, s. m. Colț mare de stîncă; loc inaccesibil. Să-l rugăm a ne fi domnia-lui încă o dată călăuză spre a ne duce... prin înfurciturile și prin colțanii unde se ivește, sfieț sau îngrozitor, vînatul de la munte. ODOBESCU, S. III 90.
6. [DLRM] COLȚAN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stîncă; loc inaccesibil. – Din colț + suf. -an.
7. [Șăineanu, ed. VI] colțan m. Bot. ciulină (al cării fruct are patru colți).
8. [Scriban] colțán m. (d. colț, pin aluz. la fructele luĭ). Bot. Cĭulin, o plantă de baltă (trapa natans). Fructu acesteĭ plante, numit și colțar, castană de baltă și cornacĭ. (E un fel de nucă în patru colțurĭ cu cincĭ țepĭ, dintre care unu stă mereŭ în sus, orĭ-cum aĭ așeza-o. Pescariĭ de la Dunăre o mănîncă feartă). Colțar, gogoașă de stejar.
9. [DOOM 3] colțan (colț de stâncă; om; animal; gândac; plantă) s. m., pl. colțani
10. [DOOM 2] colțan (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțani
11. [Argou] colțan, colțani s. m. (peior.) polițist.
12. [DAR] coltan, coltani, s.m. (reg. poreclă) țăran de la șes, înalt, slab; cojan, găligan.
13. [DAR] colțan1, colțani, s.m. (reg.) 1. om sau animal cu colți mari. 2. gândac de locuință. 3. plantă ierboasă de apă, cu fructul în colțuri; colțar, castan-de-baltă, stea-de-baltă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL