1. [DEX '09] COLNIC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik.
2. [MDA2] colnic sn [At: PALIA, ap. GCR 57 / V: căl~, ~ice sf / A și: col~ / Pl: ~ice, (rar) ~ici / E: bg колнич, srb kolnik] 1 Cărare. 2 Drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure. 3 (Îvp) Luminiș. 4 Boală contagioasă a oilor și a vitelor care se manifestă prin apariția unei răni care se întinde pe tot corpul, câteodată sub unghii, pricinuind căderea acestora. 5 (Îvp) Sprijin.
3. [CADE] COLNIC (pl. -ice) sn. 🌐 Deal: Mieii sprinteni pe ~e fug grămadă ’n repegiune (ALECS.) ¶ 2 Drum peste deal; drum cotit prin pădure: nu știu păși niciun pas, în țara voastră, nu cunosc nici un ~, nici o potecă (RET.) [blg. srb.].
4. [DEX '98] COLNIC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., scr. kolnik.
5. [DLRLC] COLNIC, colnice, s. n. 1. Colină. De o parte și de alta a drumului sur se înălțau două spinări ușoare de colnic. SADOVEANU, O. I 369. Viscolul se întețește: vîrtejele trec dintr-un colnic într-altul. DELAVRANCEA, S. 5. Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă. ALECSANDRI, P. A. Suie mîndra pe colnic Răsucind la borangic. TEODORESCU, P. P. 278. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure. Cînd treci în zori pe colnic, în albul tău veșmînt, Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vînt, Tu-n iernile vieții ești zi de primăvară! COȘBUC, P. I 159. Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai, Ce lași tu drumul Ș-apuci colnicul? ALECSANDRI, P. P. 62. 3. Loc mic, lipsit de vegetație, în pădure; luminiș. Stînd la un colnic, fata se dete să culeagă niște floricele. ISPIRESCU, L. 395. În gură de colnic ieșea, Mîna întru-un fag că punea, Ș-o frunzișoară că rupea Și-ncepea d-a șuiera. PĂSCULESCU, L. P. 234. – Accentuat și: colnic.
6. [DLRM] COLNIC, colnice, s. n. 1. Colină. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Bg., sb. kolnik.
7. [Șăineanu, ed. VI] colnic n. 1. colină, înălțime de pământ mai mică decât muntele: trecu dealuri, văi, colnice ISP.; 2. cărăruie îngustă pe vârful munților, potecuță într’o pădure. [Origină necunoscută].
8. [Scriban] colníc n., pl. e (bg. kolník, sîrb. kólnik, drum de țară, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, cărare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechĭ. Azĭ rar. Drum de munte orĭ de deal: ș’aŭ deschis colnic cătră vĭața cerească (Dos. V. S. 203, 2), șarpe în cale și aspidă în colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Șez. 31, 138). Cărare pin pădure: a plecat apoĭ pe un colnic anevoĭos pînă ce a ĭeșit din pădure (V. hățaș). Azĭ. Deal maĭ mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fată șĭ-un voĭnic (P. P.) trecu dealurĭ, văĭ, colnice, străbătu pădurĭ întunecate (Isp.). Grădinile și livezile le avea pe colnicele Lapoșuluĭ (Od.). – În est și cólnic, deal. V. holm, momic, popic.
9. [MDA2] colnice sf vz colnic
10. [CADE] COLNICEL (pl. -ele) sn. 🌐 dim. COLNIC.
11. [CADE] ❍ COLNIȚĂ1 (pl. -țe) sf. 🌐 Deal: Pe cel deal, pe cea ~, Primblă-mi-se o cătăniță (ALECS.-P.) [comp. COLNIC].
12. [DOOM 3] colnic (potecă, luminiș, colină) s. n., pl. colnice
13. [DOOM 2] colnic s. n., pl. colnice
14. [MDO] colnic, pl. colnice
15. [DRAM 2021] colníc, colnice, s.n. (reg.) Drum îngust ce trece peste un deal sau prin pădure. ■ (top.) Colnice, deal acoperit cu pășuni și livezi de pruni, în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 69). Top. frecvent în zona Lăpuș. – Din bg., srb. kolnik „drum de țară, drum de care” (Scriban, DEX, MDA).
16. [DRAM 2015] colnic, colnice, s.n. – (reg.) Drum îngust ce trece peste un deal sau prin pădure. Toponim frecvent în zona Lăpuș (Boiereni, Coroieni, Costeni, Cufoaia etc.) (Vișovan, 2008). – Din bg., srb. kolnik „drum de țară, drum de care” < cola „car”, la fel cum lat. carraria „cărare” < carrum „car” (Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL