1. [DLRLC] COLECTIVĂ, colective, s. f. Gospodărie agricolă colectivă. Rodul s-aduna, păcii temei cresc colectivele. FRUNZĂ, S. 25. Chemăm biroul organizației de partid din sat, să vorbim iar de problemele colectivei. DEMETRIUS, V. 121.
2. [DLRM] COLECTIVĂ, colective, s. f. Gospodărie agricolă colectivă, v. gospodărie. – Din colectiv.
3. [DN] COLECTIVĂ s.f. (Ieșit din uz) Gospodărie agricolă colectivă. [< colectiv].
4. [DEX '09] COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
5. [MDA2] colectiv, ~ă [At: GHICA, S. 612 / Pl: ~i, ~e / E: fr collectif] 1 a (D. opere, lucrări) Efectuat de mai mulți autori. 2 a Care aparține tuturor Si: comun, obștesc, social. 3 a Care se referă la ideea de colectivitate. 4 (Îs) Substantiv ~ Substantiv cu forma de singular, care denumește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca întreg. 5 sn Persoane unite prin muncă și acțiuni comune în vederea acelorași scopuri Cf echipă. 6 a (Îs) Sufix ~ Sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. 7 sn (Iuz) Cooperativă agricolă de producție.
6. [CADE] NUME (pl. ~) sn. 1 Cuvîntul cu care numim, cu care arătăm cum se chiamă o persoană, un animal sau un lucru: Ioan, rege, cal, limbă, putere sînt ~; ~ de loc, de munte, de rîu, de femeie, de bărbat; ~le animalelor și plantelor; ~le unei străzi; ~ de botez, nume dat copilului la naștere, la botez; ~ de familie, numele comun întregii familii; a da (un) ~; a pune ~; a purta un ~; a nu avea ~; a-i zice pe ~, a-l numi, a-l chema, a-l arăta cu numele pe care-l are, a-i zice cum îl chiamă; să nu-mi mai zici pe ~, formulă de întărire a celor spuse de cineva, spre a i se da crezare; pe ~, numit, avînd numele de: era p’acolo și tartorul zeilor, pe ~ Joe (ISP.); a striga pe cineva pe ~, a-l chema, a-l striga rostindu-i numele; a nu-i ști de ~, a nu mai ști nimic cu privire la cineva, a nu mai avea nici o veste despre dînsul: la săptămîna am fugit încoace și nu i-am mai știut de ~ (VLAH.); a nu-i mai auzi de ~, a nu se mai ști nimic despre dînsul, a nu mai avea nici o veste despre el: acum nu mai sta pe gînduri, ci te cară, și să nu-ți mai aud de ~ pînă nu mi-l aduci (RET.); i s’a dus ~ele, s’a prăpădit, a pierit; veni-ți-ar ~le! veni-i-ar ~le! să-ți rămîie ~le! blestem adresat cuiva ca să se prăpădească, să moară ¶ 2 Pentru ~le lui Dumnezeu! pentru Dumnezeu! ¶ 3 În ~le, din partea, invocînd puterea, autoritatea: în ~le legii; în ~le regelui; în ~le tatălui ¶ 4 Numai cu ~le, numai în aparență ¶ 5 Cu ~le, subt ~, sub cuvînt, așa zicînd ¶ 6 📖 Substantiv; 👉 ABSTRACT I. 3, COLECTIV3, COMUN I. 8, PROPRIU, MATERIAL l. 4 ¶ 7 Vază, renume, reputație; (P): cine cere nu piere, dar nici ~ bun nu are; a scoate, a-i ieși cuiva ~ bun, ~ rău; (P): decît să-ți iasă ~ rău, mai bine ochii din cap (PANN) ¶ 8 A lua în ~ de bine, de rău, a-i face o reputație bună, rea, a vedea cu ochi buni, răi: toți slujbașii curții o luară în ~ de bine, văzîndu-i vrednicia (ISP.); flăcăii, mai toți, o luaseră în ~ de rău (DLVR.) [lat. nomen].
7. [DEX '98] COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
8. [DLRLC] COLECTIV2, -Ă, colectivi, -e, adj. 1. Care rezultă din participarea mai multor persoane (sau lucruri). Trebuie arătate comuniștilor și masei oamenilor muncii marea forță colectivă a partidului, experiența și înțelepciunea colectivă a conducerii partidului, care se călăuzește de învățătura lui Marx, Engels, Lenin, Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. Contract colectiv v. contract. 2. Care aparține tuturor; obștesc, social. Proprietatea pămîntului și a instrumentelor de muncă să fie colectivă, a tutulor. GHICA, S. 612. Gospodărie (agricolă) colectivă v. gospodărie. ♦ Care e organizat de mai mulți în vederea unui scop comun. Un salon colectiv de pictură. CAMIL PETRESCU, T. II 7. Societate în nume colectiv v. societate. ♦ Efectuat de mai mulți autori. Cercetarea științifică este din ce în ce mai mult operă colectivă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. 23. ♦ Care se referă la ideea de colectivitate. Substantiv colectiv = substantiv care, la singular, numește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. «Făget», «aluniș», «țărănime» sînt substantive colective. Sufix colectiv = sufix cu care se derivă un substantiv colectiv. Sufixele «-et» în «făget», «-iș» în «aluniș» și «-ime» în «țărănime» sînt sufixe colective.
9. [DLRM] COLECTIV2, -Ă, colectivi, -e, adj. 1. Care rezultă din participarea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; obștesc, social; care e organizat de mai mulți; efectuat, realizat de mai mulți. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ♦ Substantiv colectiv = substantiv care, la singular; numește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care conferă unui substantiv rolul de substantiv colectiv. – Fr. collectif (lat. lit. collectivus).
10. [DN] COLECTIV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obștesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucrează în același loc de producție, avînd interese și concepții comune, purtînd fiecare răspunderea muncii depuse, supunîndu-se unei discipline liber consimțite și acceptînd o conducere unică. ◊ Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățămîntul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].
11. [MDN '00] COLECTIV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu. 2. care aparține tuturor; comun, obștesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică. (< fr. collectif, lat. collectivus)
12. [Șăineanu, ed. VI] colectiv a. 1. ce coprinde mai multe persoane sau lucruri: bilanțul colectiv al moșiilor sale; 2. făcut de mai multe persoane reunite: lucrare colectivă; 3. Gram. se zice despre numele care la singular exprimă o idee de plural, ca mulțime, popor, stol.
13. [Scriban] *colectív, -ă adj. (lat. collectivus). Făcut împreună: muncă colectivă. Care oferă spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ: înțeles colectiv. S. n. Gram. Cuvînt care, deși e la singular, prezentă spirituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ, ca mulțime, grămadă, turmă. Adv. În mod colectiv.
14. [DOOM 3] colectivă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectivei; pl. colective
15. [DOOM 2] colectivă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectivei; pl. colective
16. [DOOM 3] colectiv1 adj. m., pl. colectivi; f. colectivă, pl. colective
17. [DOOM 2] colectiv1 adj. m., pl. colectivi; f. colectivă, pl. colective
18. [DTL] COLECTIV, -Ă adj. (cf. fr. collectif, lat. collectivus): în sintagmele derivat colectiv, numeral colectiv, sufix colectiv și substantiv colectiv (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL