1. [DEX '09] CODRUȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț.
2. [MDA2] codruț sm [At: JARNÎK – BÎRSEANU, D. 290 / Pl: ~i / E: codru + -uț] (Șhp) 1-4 Codruleț (1-4).
3. [CADE] CODRUȚ sm. Trans. dim. CODRU2.
4. [DLRLC] CODRUȚ, codruți, s. m. Codruleț (1). Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule? EMINESCU, O. I 123. M-oi duce... În codruțul cu copaci Și cu lunci pline cu fagi; În codruțul cu izvoare Și cu mîndre căprioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290.
5. [DLRM] CODRUȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Din codru + suf. -uț.
6. [DOOM 3] codruț (desp. co-druț) s. m., pl. codruți
7. [DOOM 2] codruț (co-druț) s. m., pl. codruți
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL