1. [DEX '09] COCÂRJA, cocârjez, vb. I. Refl. A se îndoi (de spate); a se gârbovi. [Var.: cocârji vb. IV] – Probabil din cârjă (sub influența lui cocoșa, încovoia).
2. [MDA2] cocârja vtr [At: JIPESCU, O. 67 / V: cocăr~, ~rda / Pzi: ~jez / E: pbl cocoșa + cârjă] 1-4 A (se) îndoi (de spate) Si: a se cocârji.
3. [DEX '09] COCÂRJI vb. IV v. cocârja.
4. [MDA2] cocărja v vz cocârja
5. [MDA2] cocârda v vz cocârja
6. [MDA2] cocârji vtr [At: DA / Pzi: ~esc / E: cocârja css] 1-4 (Pfm) A (se) cocârja (1-4).
7. [DLRLC] COCÎRJA, cocîrjez, vb. I. Refl. A se îndoi, a se încovoia, a se gîrbovi. (În forma cocîrji) împlinise șaizect de ani, dar se imțea încă zdravănă, măcar că i se cocîrjise puțin spinarea. REBREANU, R. I 150. – Variantă: cocîrji vb. IV.
8. [DLRLC] COCÎRJI vb. IV v. cocîrja.
9. [DLRM] COCÎRJA, cocîrjez, vb. I. Refl. A se îndoi de spate; a se gîrbovi. [Var.: cocîrj'i vb. IV] – Din co- (de la unele verbe: covoia etc.) + cîrjă.
10. [Scriban] cocîrjéz v. tr. (d. cîrjă, ca și ocîrjesc, cu prefixu slav co-). Fam. Încovoĭ, curbez, cîrjoĭez. V. refl. A se cocîrja de bătrîneță. Adj. Un nas cocîrjat. Și înc-. V. coroĭat.
11. [DOOM 3] cocârja (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cocârjez, 3 se cocârjează, 1 pl. ne cocârjăm; conj. prez. 1 sg. să mă cocârjez, 3 să se cocârjeze; imper. 2 sg. afirm. cocârjează-te; ger. cocârjându-mă
12. [DOOM 2] !cocârja (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cocârjează, 1 pl. ne cocârjăm; conj. prez. 3 să se cocârjeze; ger. cocârjându-se
13. [DER] cocîrja (-jesc, -it), vb. – A curba, a îndoi. – Var. încorcîrja, (în)cocîrji. Rezultat al unei contaminări al lui cîrje, cu cocoșa, coroia etc. (Pușcariu, Dacor., VIII, 109; DAR); sau mai curînd a lui cîrje (cf. cîrjoia), cu pref. expresiv co-, ca în cofleși, copleși, cotropi.
14. [Argou] cocârjă, cocârje s. f. (intl.) persoană naivă.
15. [DRAM 2021] cocârjá, cocârjesc, v.r. (reg.) A se îndoi, a se încovoia, a se strâmba. – Din cârjă cu prefixul slav -co (Scriban); probabil din cocoșa „a se îndoi” + cârjă (DER, DEX, MDA).
16. [DRAM 2015] cocârja, cocârjesc, vb. refl. – (reg.) A se îndoi, a se încovoia, a se strâmba. – Din cârjă cu prefixul slav -co (Scriban); probabil din cocoșa „a se îndoi” + cârjă (DER, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL