1. [MDA2] cocoțat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cocoța] 1-3 Cocoțare (1-3).
2. [MDA2] cocoțat2, ~ă a [At: SLAVICI, N. I, 320 / V: cucuț~ / Pl: ~ați, ~e / E: cocoța] 1 Urcat pe ceva. 2 Așezat pe un loc mai ridicat. 3 Promovat într-un mod dubios.
3. [DEX '09] COCOȚA, cocoț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
4. [MDA2] cocoța vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocoț, ~țez / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).
5. [MDA2] cucoțat, ~ă a vz cocoțat
6. [MDA2] cucuța2 v vz cocoța
7. [MDA2] gogoța v vz cocoța
8. [CADE] COCOȚA (-oțez) vb. refl. și tr. 1 A (se) așeza pe o creangă sau pe o culme ridicată: cocoșul s’a cocoțat sus pe pom; trăsura acum se cocoța în cîrca unui dîmb (DEM.) ¶ 2 Ⓕ A (se) ridica, a (se) înălța mai sus decît i se cuvine (vorb. de o situațiune, de un rang, de un post, etc.): pe trenul Voivozilor... se cocoțează tot felul de lichele... din șandramalele Fanarului (VLAH.).
9. [CADE] ❍ CUCUȚA (-uț) vb. refl. Olten. (CIAUȘ.) = COCOȚA.
10. [CADE] GOGOȚA = COCOȚA: umflînd pe cioara haină care se gogoțase pe tronul împărției (DLVR.).
11. [DLRLC] COCOȚA, cocoț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GÎRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21.
12. [DLRM] COCOȚA, cocoț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A (se) ridica într-un post sau la o situație nemeritată.
13. [Șăineanu, ed. VI] cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia].
14. [Șăineanu, ed. VI] gogoțà v. V. cocoța.
15. [Scriban] cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță. – El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s’a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.
16. [Scriban] cucúț și -éz, V. cocoț.
17. [Scriban] gogóț, V. cocoț.
18. [DOOM 3] cocoța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cocoț, 3 cocoață; conj. prez. 1 sg. să cocoț, 3 să cocoațe; imper. 2 sg. afirm. cocoață
19. [DOOM 2] cocoța (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoață
20. [MDO] cocoța (ind. prez. 1 sg. cocoț, 3 sg. și pl. cocoață)
21. [DER] cocoța (cocoțez, cocoțat), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.
22. [DRAM 2021] cocoțát, -ă, cocoțați, -te, adj. Cățărat. – Din cocoța.
23. [DRAM 2021] cocoțá, cocoțez, (cucuța), v.r. A se cățăra; a se urca (pe ceva mai ridicat). – Probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).
24. [DRAM 2015] cocoța, cocoțez, (cucuța), vb. refl. – A se cățăra (Faiciuc, 2008); a se urca (pe ceva mai ridicat). – Et. nec. (MDA); probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).
25. [DRAM 2015] cucuța, vb. tranz. – (reg.) A ura. Obicei de Crăciun în Țara Codrului: „Copiii de 4-5 ani umblă în dimineața zilei de Crăciun a cucuța. De data aceasta nu mai colindă, ci spun numai: «Bună dimineața lui Crăciun!», iar după ce primesc darurile (nuci, colaci, mere), rostesc urări de tipul: «Câte paie pă casă / Atâtea băncute pe masă!»” (D. Pop, 1978: 50). Atestat în Trans., în var. cucuia. – Cf. cucuia (MDA).
26. [DRAM] cucuța, vb. tranz. – A ura. Obicei de Crăciun în Țara Codrului: „Copiii de 4-5 ani umblă în dimineața zilei de Crăciun «a cucuța». De data aceasta nu mai colindă, ci spun numai: «Bună dimineața lui Crăciun!», iar după ce primesc darurile (nuci, colaci, mere), rostesc urări de tipul: «Câte paie pă casă / Atâtea băncute pe masă!»” (D. Pop 1978: 50). – Et. nec.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL