1. [DEX '09] COCLIRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli.
2. [MDA2] coclire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cocli] 1 Acoperire a obiectelor de aramă cu un strat de cocleală (1) Si: coclit1 (1). 2 Oxidare a obiectelor metalice Si: coclit1 (2).
3. [DLRLC] COCLIRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli.
4. [DLRM] COCLIRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli.
5. [DEX '09] COCLI, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.
6. [MDA2] cocleală sf [At: ȘEZ. XXIII, 43 / V: cotl~, cotlia~ / Pl: ~eli / E: cocli + -eală] 1 Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă Si: colitură (1). 2 Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă Si: colitură (2). 3 Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită Si: colitură (3).
7. [MDA2] cocli [At: CANTEMIR, ap. BV / V: cotli / Pzi: ~lește / E: cf bg котлясвам] 1-2 vri (D. obiecte de aramă) A (se) acoperi cu un strat de cocleală (1). 3-4 vri (D. alte obiecte metalice) A (se) oxida. 5 vr (D. mâncăruri) A căpăta sau a avea gust de cocleală. 6 vr (Pan; d. pietre, stânci) A prinde mușchi. 7 vr A se îmbăta tare.
8. [MDA2] cotli v vz cocli
9. [MDA2] cotlire sf vz coclire
10. [CADE] COCLEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Faptul de a se cocli ¶ 2 Un fel de rugină verde și otrăvitoare ce se formează pe aramă, cînd e expusă Ia umezeala aerului ¶ 3 Gust de aramă coclită: simț pe gît o ~ acră, sărată (DLVR.).
11. [CADE] COCLI, Mold. COTLI (-lesc) I. vb. tr. A da un gust de cocleală; a strepezi: izvorul meu, limpede ca roua și rece ca ghiața, coclește gura călătorilor (DLVR.). II. vb. refl. 1 A se acoperi de cocleală ¶ 2 A prinde un gust de cocleală ¶ 3 Ⓕ F A se îmbăta: se îmbătă boierul de se coclise turtă (ISP.) [vsl. kotĭlŭ „aramă”].
12. [CADE] COTLI = COCLI.
13. [DLRLC] COCLI, coclesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală; a se oxida. În aer umed arama se coclește. ▭ Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. C. PETRESCU, Î. II 86. ◊ Expr. (Familiar) A se cocli turtă = a se îmbăta tare. Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181. 2. Refl. (Despre bucate gătite în vase de aramă nespoite) A prinde gust de cocleală. ♦ Tranz. A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală. De ce izvorul meu, limpede ca rouă și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246. ◊ Fig. Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.
14. [DLRM] COCLI, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă, p. ext. de metal) A se acoperi cu un strat de cocleală; a se oxida. 2. Refl. (Despre mîncăruri) A prinde gust de cocleală. – Comp. bg. kotljasvam.
15. [Șăineanu, ed. VI] coclì v. 1. a se rugini, a se face verde (vorbind de bucatele în vase de aramă); 2. fam. a se ameți de băutură: se îmbătă boierul de se coclise turtă ISP. [Mold. cotli, din slav. KOTĬLĬ, aramă].
16. [Șăineanu, ed. VI] cotlí v. Mold. V. cocli.
17. [Scriban] cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.
18. [Scriban] cotlésc v. intr. (d. vsl. kotĭlŭ, lighean de aramă, got. katile, germ. kessel, căldare, d. lat. catillus, tavă; bg. kotlevina, cotleală. V. cotlon). Est. Prind rugină verde (acetat de cupru), vorbind de aramă: tingirea a cotlit. V. tr. Oțetu a cotlit tingirea. V. refl. Tingirea s’a cotlit. Fig. Iron. Rar. Mă cam îmbăt. – În vest cocl-.
19. [DOOM 3] coclire (desp. co-cli-) s. f., g.-d. art. coclirii
20. [DOOM 2] coclire (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclirii
21. [DOOM 3] cocli (a se ~) (a se oxida) (desp. co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coclește, 3 pl. se coclesc, imperf. 3 sg. se coclea; conj. prez. 3 să se coclească; ger. coclindu-se
22. [DOOM 2] !cocli (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coclește, imperf. 3 sg. se coclea; conj. prez. 3 să se coclească
23. [MDO] cocli
24. [IVO-III] coclesc, -cleam 1 imp.
25. [DER] cocli (-lesc, coclit), vb. – 1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît”.
26. [DRAM 2021] coclí, coclesc, v.i. A sta, a zăcea. – Sensul inițial este „a rugini, a se oxida”; din sl. *kotiliti, de la kotǐlǔ „căldare de aramă” (Pușcariu, după DER; Șăineanu); cf. bg. kotljasvam (DEX, MDA).
27. [DRAM 2015] cocli, coclesc, vb. intranz. – A sta, a zăcea (Faiciuc, 2008). – Sensul inițial este „a rugini, a se oxida”. Din sl. *kotiliti, de la kotǐlǔ „căldare de aramă” (Cihac, Pușcariu, cf. DER; Șăineanu); cf. bg. kotljasvam (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL