1. [DEX '09] COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica.
2. [MDA2] cobiliță sf [At: H II / V: ~bel~, (hiperurbanism) ~ovil~ / A și: (rar) ~liță / Pl: ~țe / E: bg, srb кобилица] 1 Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor ori a altor greutăți Si: (reg) cobelete, cobcliă (14), cobilițoi, coromăslă. 2 (Ast; pop; și reg; îs ~ța ciobanului) Constelația Lebăda. 3 (Ent; Buc) Lăcustă verde. 4 Insectă din ordinul libelulelor (Libellula depressa) Si: (Buc) cal turtit, calul dracului, calul popii.
3. [CADE] COBILIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Lemn încovoiat, cu crestături la fiecare capăt, de care se atîrnă de o parte și de alta, cîte un coș, cîte o doniță, etc. și care se poartă pe umeri (Mold. „coromîslă” (🖼 1335): de-i ajuta să puie în spinare cobilița cu cofele (DLVR.) ¶ 2 💫 FATA-CU-COBILIȚA sau COBILIȚA-CIOBANULUI, constelațiunea Lebedei, numită și „Crucea (mare)” sau „Crucea miezului-nopții” (OT.) (🖼 1336) 👉 FECIOARĂ ¶ 3 🐙 a) = CALUL-DRACULUI; b) = COSAȘ [vsl. kobylica].
4. [DEX '98] COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.
5. [DLRLC] COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată pentru a fi purtată pe umeri și avînd la cele două capete torți sau cîrlige, pentru transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc.; (regional) coromîslă. Ajuta să puie cobilița cu cofele în spinare. DELAVRANCEA, S. 26. Zăreau jucîndu-se codanele limbute... purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. În pădure născui, în pădure crescui; Acasă dacă m-aduse, Cercei grei îmi puse (Cobilița). GOROVEI, C. 91. Cobilița-ciobanului sau fata-cu-cobilița = constelația lebedei.
6. [DLRM] COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte sau cîrlige la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor etc. ♦ Compuse: cobilița-ciobanului sau fata-cu-cobilița = constelația vulturului. – Bg., sb. kobilica.
7. [Șăineanu, ed. VI] cobiliță f. 1. lemn încovoiat, crestat la capete, de care se atârnă doniți, coșuri: cobilița cu cofele; 2. numele popular al libelulei sau calu-dracului. [Slav. KOBYLIȚA, iapă mică (bulgărește cu sensul românesc)].
8. [Scriban] cóbiliță f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, ĭapă; vsl. kobylica. V. cobilă. Cp. cu ĭapă). Sud. Coromîslă, părîngă de dus greutățĭ pe umăr atîrnîndu-le de amîndoŭă capetele eĭ. Constelațiunea Casiopeiĭ. Cosaș, lăcustă mică (numită cobeliță în Bucov.).
9. [MDA2] cobelete sn [At: TEODORESCU, P. P. 121 / Pl: ~ / E: cobilă + -ete] (Olt; gmț) Cobiliță (1).
10. [MDA2] cobeliță sf vz cobiliță
11. [MDA2] coviliță sf vz cobiliță
12. [CADE] COBILĂ, COBÎLĂ (pl. -le) sf. 1 🚜 Două lemne împreunate la un capăt printr’un piron și pe care se așează plugul cînd nu lucrează (cînd îl duce la cîmp sau îl aduce acasă) ¶ 2 🔧 Unealtă a rotarului, scaunul de înspițat în care se pune roata cînd se înspițează sau se obedează (🖼 1334) ¶ 3 Băn. COBILIȚĂ 1 [vsl. kobyla].
13. [Scriban] cobelíță, V. cobiliță.
14. [DOOM 3] cobiliță s. f., g.-d. art. cobiliței; pl. cobilițe
15. [DOOM 2] cobiliță s. f., g.-d. art. cobiliței; pl. cobilițe
16. [MDO] cobiliță
17. [IVO-III] cobiliță, -țe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL