1. [MDA2] clăpăugit, ~ă [At: CAMILAR, N. I, 8 / Pl: ~iți, ~e / E: clăpăugi] 1-4 smf, a (Ființă) care are urechi clăpăuge (3-4).
2. [DLRLC] CLĂPĂUGIT, -Ă, clăpăugiți, -te, adj. (Despre urechile oamenilor și animalelor) Mare și aplecat în jos; clăpăug. V. bleg. Se uitau... la caii osteniți cu boturile în pămînt, cu urechile clăpăugite. CAMILAR, N. I 8.
3. [DLRM] CLĂPĂUGIT, -Ă, clăpăugiți, -te, adj. Clăpăug. – V. clăpăugi.
4. [DEX '09] CLĂPĂUGI, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug.
5. [MDA2] clăpăugi vr [At: CAMILAR, N. II, 322 / Pzi: ~ugesc / E: clăpăug] (D. urechi) A se lăsa în jos.
6. [MDA2] tăplăugit, ~ă a vz clăpăugit
7. [DLRLC] CLĂPĂUGI, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile animalelor) A se lăsa în jos, a se blegi, a se pleoști. Pîntecele i se subție [calului], urechile i se clăpăugiră. CAMILAR, N. II 322.
8. [DLRM] CLĂPĂUGI, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile animalelor) A se lăsa în jos; a se blegi, a se pleoști. – Din clăpăug.
9. [DOOM 3] clăpăugi (a se ~) (desp. -pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugește, 3 pl. se clăpăugesc, imperf. 3 sg. se clăpăugea; conj. prez. 3 să se clăpăugească; ger. clăpăugindu-se
10. [DOOM 2] !clăpăugi (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugește, imperf. 3 sg. se clăpăugea; conj. prez. 3 să se clăpăugească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL