1. [DEX '09] CLĂNCĂIT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
2. [MDA2] clăncăit sn [At: BĂLCESCU, M. V. 369/5 / V: ~ngăit / Pl: ~uri / E: clăncăi] Clăncăire.
3. [CADE] CLĂNCĂIT sbst. Faptul de a clăncăi; zîngănit.
4. [DEX '98] CLĂNCĂIT s. n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
5. [DLRLC] CLĂNCĂIT s. n. Acțiunea de a clăncăi și zgomotul produs de obiectele care clăncăiesc; clancăt. Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244.
6. [DLRM] CLĂNCĂIT s. n. Faptul de a clăncăi.
7. [Șăineanu, ed. VI] clăncăit (clăngăit) n. sunet de clopoței și sgomotul armelor ce se întreciocnesc: clăngăitul paloșelor BĂLC.
8. [DEX '09] CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
9. [MDA2] clăncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 150 / V: ~ngăi / Pzi: ~esc / E: clanc + -ăi] (D. două obiecte) A produce un sunet specific în urma ciocnirii.
10. [MDA2] clăngăi vi vz clăncăi
11. [MDA2] clăngăit sn vz clăncăit
12. [CADE] CLĂNCĂI (-ăesc) vb. intr. A zîngăni [onom.].
13. [CADE] CLĂNGĂI... = CLĂNCĂI...
14. [CADE] ❍ CLINCHET (pl. -ete) sn. Mold. 1 Zornăit de clopoței, de zurgălăi: În văzduh voios răsună ~a de zurgălăi (ALECS.) ¶ 2 pr. anal. Sunet de pahare ciocnite: Eleonora ... amesteca cîntecul ei cu ~ele paharelor (GN.) [onom.; comp. CLANCĂT, CLĂNCĂIT].
15. [DEX '98] CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
16. [DLRLC] CLĂNCĂI, clăncăiesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea «clanc».
17. [DLRM] CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea « clanc ». – Din clanc.
18. [Șăineanu, ed. VI] clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].
19. [Șăineanu, ed. VI] clăngăì v. V. clăncăì.
20. [DOOM 3] clăncăit (pop.) s. n.
21. [DOOM 2] clăncăit (pop.) s. n.
22. [DOOM 3] clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 pl. clăncăiau; conj. prez. 3 să clăncăie
23. [DOOM 2] clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăia; conj. prez. 3 să clăncăie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL