1. [DEX '09] CLĂCAȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.
2. [MDA2] clăcaș, ~ă [At: CARAGEA, L. 24/26 / V: (reg) clacaș / Pl: ~i, ~e / E: clacă + -aș] 1-2 smf, a (Țăran) care este obligat să facă clacă (1). 3 smf Persoană care participă la o clacă. 4 sm (Reg) Țăran care face clacă cu caii.
3. [CADE] CLĂCAȘ sm. 1 ‡ Țăran așezat pe o moșie boierească, domnească sau mănăstirească care plătea proprietarului în muncă (-clacă) chiria pămîntului pe care locuia și din care se hrănea: dator este clăcașul să lucreze stăpînului moșiei 12 zile pe an (LEG.-CAR.) ¶ 2 Țăran care lucrează la o clacă (în zile de sărbătoare): toți clăcașii sînt îmbrăcați în haine de sărbătoare (FR.-CDR.).
4. [DEX '98] CLĂCAȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.
5. [DLRLC] CLĂCAȘ, clăcași s. m. 1. (În regimul feudal) Țăran obligat să facă clacă (1), pe pămîntul moșierului de care ținea. V. șerb, iobag, rumîn, vecin. Au plecat rumînii sub steagul răscoalei... Tremura, tremura vargă cine avea acareturi întinse, și robi și moșii, și clăcași și pălmași. STANCU, D. 8. Singurul sprijin adevărat al revoluției [din 1848] sÎnt milioanele de clăcași CAMIL PETRESCU, B. 148. Un țăran clăcaș pe moșia ce țin în posesie are să-mi facă treizeci de zile de lucru și în loc să fie acolo, se plimbă fugit. BOLINTINEANU, O. 447. Badea Niculaie, clăcaș din satul Băilești din Dolj, fusese scăunaș, adică comisionarul unui turc din Vidin. GHICA, S. A. 31. Clăcașii, transformați în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul, dar și numele lor începu a se trece în actul vînzării, deși nu se putea vinde deosebit de pămînt. BĂLCESCU, O. I. 139. 2. (Popular) Cel ce ia parte la o clacă (2). De cele mai multe ori, plivitul se face cu ajutorința clăcașilor, – cu clăcile. PAMFILE, A. R. 96.
6. [DLRM] CLĂCAȘ, clăcași, s. m. 1. (În regimul feudal) Țăran obligat să facă clacă (1) pe pămîntul moșierului de care ținea. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Din clacă + suf. -aș.
7. [Șăineanu, ed. VI] clăcaș m. țăran așezat pe o moșie domnească, boierească sau mănăstirească: el purta în Muntenia numele de rumân, în Moldova cel de vecin și în Ardeal cel de iobag. Clăcașii plătiau proprietarului în muncă chiria pământului pe care locuiau și din care se hrăniau.
8. [Scriban] clăcáș m. (d. clacă). Țăran stabilit pe o moșie domnească, boĭerească saŭ mînăstirească și care, pin clacă, plătea chiria pămîntuluĭ luĭ. V. vecin, cĭofligar.
9. [MDA2] clacaș sm vz clăcaș
10. [DOOM 3] clăcaș s. m., pl. clăcași
11. [DOOM 2] clăcaș s. m., pl. clăcași
12. [DRAM 2021] clăcáș, clăcași, (clăcan), s.m. Persoană care ia parte la o clacă: „Să mă cosască cosașii / Și să mă strângă clăcașii” (Memoria, 2001: 82). – Din clacă + suf. -aș / -an (Scriban, DEX, MDA).
13. [DRAM 2015] clăcaș, clăcași, s.m. – Persoană care ia parte la o clacă: „Să mă cosască cosașii / Și să mă strângă clăcașii” (Memoria, 2001: 82). – Din clacă + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).
14. [DRAM] clăcaș, -i, s.m. – Persoană care ia parte la o clacă: „Să mă cosască cosașii / Și să mă strângă clăcașii” (Memoria 2001: 82). – Din clacă + -aș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL