1. [MDA2] cliucăitor, ~oare sn [At: H XVIII, 267 / Pl: ~oare / E: cliucăi + -(i)tor] (Ban) Băț cu multe cioturi la un capăt, folosit ca bătător.
2. [DAR] cliucăitor, cliucăitoare, s.n. (reg.) băț care are la un capăt trei crăci retezate (crăcane), cu care se zdrobesc strugurii în hârdău; ștircă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL