1. [DEX '09] CIOVEI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec.
2. [MDA2] ciovei sn [At: (a. 1824) URICARIUL XX, 345/4 / V: ciovoi, ciuhei, ciuvei, șofen / Pl: ~ee / E: nct] (Reg; mpl) 1 Ciubăr. 2 (Lpl) Vase folosite la stână. 3 (Lpl) Vase de bucătărie. 4 Obiect casnic (vechi și fără valoare).
3. [DLRLC] CIOVEI, cioveie, s. n. (Mai ales la pl.) Obiect casnic sau de gospodărie, în special vas (de lemn), găleată, putină, oală etc.; unealtă veche. Numai lelea Ileana a mai rămas o vreme singură, descîntînd cioveiele și stupind focul. SADOVEANU, N. F. 72. Focul pîlpîia în vatră și gazornița ardea pe prichiciul hornului, împrăștiind în bordeiul strîmt și peste cioveiele grămădite în colțuri lumina-i roșcată. SADOVEANU, O. I 352. – Variantă: ciuvei (CONTEMPORANUL, VIII 255, ȘEZ. I 280) s. n.
4. [DLRM] CIOVEI, cioveie, s. n. Obiect casnic, în special vas (de lemn); unealtă veche. [Var.: ciuvei s. n.] – Sas șof (= germ. Schaff) + suf. -ei.
5. [Scriban] cĭovéĭ și cĭuvéĭ n., pl. eĭe (sîrb. čivija, bucățică de lemn. Cp. și cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Cĭorcĭoboate, hondrobeĭe, obĭecte casnice (cutiĭ, putinĭ, clondire ș. a.): în acest paravan încap multe cĭoveĭe ale caseĭ, ca într’o camară (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit între bulendre și „ceoveĭe” într’un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Și cĭuhăĭe, în Nț. și cĭuheĭe (rev. I. Crg. 5, 183), în Btș. șuveĭe. În Meh. șuveĭ, o bucată de lemn de aruncat într’un pom ca să cadă poamele.
6. [MDA2] ciovoi sn vz ciovei
7. [MDA2] ciuhei sn vz ciovei
8. [MDA2] ciuvei sn vz ciovei
9. [MDA2] ciuvoi sn vz ciovei
10. [DLRLC] CIUVEI s. n. v. ciovei.
11. [Scriban] cĭuvéĭ, V. cĭoveĭ.
12. [DOOM 3] ciovei (reg.) s. n., pl. cioveie
13. [DOOM 2] ciovei (reg.) s. n., pl. cioveie
14. [DER] ciovei (-ie), s. n. – Hîrb; se spune în general despre obiecte casnice vechi și fără valoare, și mai cu seamă despre vasele de lemn. Origine incertă. Ar putea fi sl. čvanĭ „găleată de lemn,” de unde și ciuvai (var. Trans., cioban, Banat, ciuvan), s. n. (albie; găleată) și ciuvaie, s. f. (bute; oală); cf. ciobacă. După Mîndrescu și DAR, din germ. Schaff „vas de lemn”; Scriban se referă la sb. čivija „lemn”. Pentru ciubeică, cf. ciubuc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL