1. [DEX '09] CIUGULI, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.
2. [MDA2] ciuguli [At: PSALT. 166/33 / Pzi: ~lesc / E: nct] 1 vt (D. păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare. 2 vt A mânca apucând hrana cu ciocul. 3 vt (Fam; d. oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin de ici și de colo. 4 vt (D. oameni) A trage ușor cu degetele de ceva. 5 vt (D. oameni) A curăța ceva, adunând cu vârful degetelor obiecte mici sau fragmente. 6 vt (Nob) A ascuți prost un obiect. 7 vt (D. persoane; înv) A înregistra vag și rar câte o idee la citit (din cauza oboselii). 8 vt (D. apă, unele boli etc.) A lăsa urme. 9 vr (D. păsări) A se scărpina sau a-și aranja penele cu ciocul. 10-11 vtr (D. persoane; fig) A(-și) spune vorbe dulci, gură lângă gură. 12-13 vtr (Mol; d. persoane; fig) A (se) săruta. 14-15 vrr (Nob) A (se) certa.
3. [CADE] CIUGULI (-ulesc) I. vb. tr. 1 A mînca ciupind cu ciocul (vorb. de păsări): văzu cloșa cloncănind și puii ... ciugulind meiu de aur (ISP.) ¶ 2 pr. anal. A mînca fără poftă, a gusta, a pișca cîte ceva din fie-care mîncare ¶ 3 A rupe, a ciupi cîte puțin cu dinții, cu unghiile, cu un obiect tăios, din ceva: își ciugulea unghiile de la o mînă (D.-ZAMF.). II. vb. refl. F A se săruta (vorb. de îndrăgostiți): vă retrageți ... ca să vă ciuguliți ca doi hulubași (ALECS.) [comp. CIOC].
4. [DLRLC] CIUGULI, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări, cu privire la mîncare) A ciupi de ici și de colo cu ciocul (pentru a mînca). Porumbeii cu picioarele de mărgean coboară să ciugulească grăunțele din mînă-mi. C. PETRESCU, S. 10. Ciorile... ciugulesc cu o îndrăzneală fără seamăn agurida din boltă. BASSARABESCU, S. N. 13. Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind... și ciugulind mei tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Fig. Ciugulea cu degete neliniștite un canaf de la sulul canapelei. SADOVEANU, P. S. 170. 2. (Despre oameni) A îmbuca dintr-un aliment, luînd numai cîte puțin de ici și de colo; (în special) a culege boabe de pe un ciorchine de struguri. Luau bucăți mici și le mestecau îndelung în dinții lor puternici. Ciuguleau cu scumpătate din pîne. SADOVEANU, P. M. 262. ◊ Fig. Ochii mijeau somnoroși [asupra cărții] și abia ciuguleau cîte-o vorbă-două. VLAHUȚĂ, N. 33.
5. [DLRM] CIUGULI, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul, pentru a mînca. 2. (Despre oameni) A mînca dintr-un aliment, luînd numai cîte puțin.
6. [Șăineanu, ed. VI] ciugulì v. 1. a mânca ciupind cu ciocul (se zice de pasări); 2. a mânca fără poftă, luând bucăți foarte mici în gură; 3. fig. a se săruta (de tineri îndrăgiți): să vă ciuguliți ca doi hulubași Al. [Derivat din cioc].
7. [MDA2] cigâli v vz ciuguli
8. [MDA2] cighili v vz ciguli
9. [MDA2] ciguli v vz ciuguli
10. [MDA2] cioculi vt [At: DA / Pzi: ~lesc / E: ctm ciuguli + cioc] A ciuguli.
11. [MDA2] ciogoli v vz ciuguli
12. [MDA2] ciuciuli4 vt vz ciuguli
13. [MDA2] ciuculi v vz ciuguli
14. [MDA2] ciunguli v vz ciuguli
15. [CADE] CIOGOLI = CIUGULI.
16. [Scriban] cĭugulésc v. tr. (ung. csókolni, a săruta. V. cĭoc, pigulesc). Se zice de păsărĭ cînd apucă cu cĭocu grăunțele. Mănînc puțin de colo și de colo, apuc puțină mîncare: ĭa cĭugulește și tu puțin! V. refl. Se zice despre păsărĭ cînd se curăță cu cĭocu saŭ cînd se alintă una pe alta și (ironic) despre înamorațĭ cînd se sărută.
17. [DOOM 3] ciuguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulesc, 3 sg. ciugulește, imperf. 1 ciuguleam; conj. prez. 1 sg. să ciugulesc, 3 să ciugulească
18. [DOOM 2] ciuguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulesc, imperf. 3 sg. ciugulea; conj. prez. 3 să ciugulească
19. [DER] ciuguli (-lesc, -it), vb. – 1. Despre păsări, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paște, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte puțin, luînd de ici și de colo. – 4. A spicui, a culege de ici și de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91), pentru a cărei consonanță cf. ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar această ipoteză nu pare necesară. Este puțin probabilă der. din mag. csokolni „a săruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni „a curăța de coajă” (DAR). Sensul 5 indică o confuzie cu giugiuli. – DAR consideră ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil să separăm pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.
20. [Argou] ciuguli, ciugulesc. v. t. (intl.) 1. a fura. 2. a aresta. 3. a condamna la detenție. 4. a bate. 5. a mânca puțin.
21. [Argou] a ciuguli o schemă expr. (intl.) a primi o informație interesantă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL