1. [MDA2] ciuflica vt [At: T. PAPAHAGI, M. 159 / Pzi: ~flic / E: nct] (Mar) A azvârli.
2. [DAR] ciuflica, ciuflic, vb. I (reg.) a azvârli.
3. [DRAM 2021] ciuflicá, ciuflic, v.i.r. (reg.) 1. A se apleca, a se lăsa pe vine: „Pe când să mă ciuflic și eu să pot bea un pic de apă, toată fântâna era tulburată” (Bilțiu, 1999: 255). 2. A se băga cu capul în apă: „…i-o luat de pticioare și i-o ciuflicat în bute” (Papahagi, 1925: 313). (Maram.). – Et. nec. (MDA).
4. [DRAM 2015] ciuflica, ciuflic, vb. intranz. – (reg.) 1. A se apleca, a se lăsa pe vine: „Pe când să mă ciuflic și eu să pot bea un pic de apă, toată fântâna era tulburată” (Bilțiu, 1999: 255). 2. A se băga cu capul în apă: „…i-o luat de pt’icioare și i-o ciuflicat în bute” (Papahagi, 1925: 313). (Maram.). – Et. nec. (MDA).
5. [DRAM] ciuflica, ciuflic, vb. intranz. – 1. A se apleca, a se lăsa pe vine: „Pe când să mă ciuflic și eu să pot bea un pic de apă, toată fântâna era tulburată” (Bilțiu 1999: 255). 2. A se băga cu capul în apă: „… i-o luat de pt’icioare și i-o ciuflicat în bute” (Papahagi: 313). – Et. nec. (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL