1. [DEX '09] CIUDI, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen.
2. [MDA2] ciudi vr [At: CORESI, EV. 375/12 / Pzi: ~desc / E: vsl чоудити] (Înv) 1 A se minuna. 2 (Înv) A se mira. 3 (Înv) A se frământa (sufletește). 4 (Reg) A fi cuprins de ciudă Si: a se înciuda, a se supăra, a se necăji.
3. [CADE] CIUDI (-desc) vb. refl. 1 † A se mira, a se minuna: în deșert dar ți-e mirarea și în zadar te ciudești (PANN) ¶ 2 A-i fi ciudă, a-i fi necaz, a se înciuda: mă ciudeam în mine cum de să nu-l văz încotro a apucat (ISP.).
4. [DLRLC] CIUDI, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A fi cuprins de ciudă; a se necăji, a se irita, a se supăra, a se mînia. V. înciuda. Mulți ziceau că Ionu Bodii nu-i nici o primejdie pentru fetele lor tinere și se ciudeau că le măritară așa de tinere. AGÎRBICEANU, S. P. 23. Și-acum stînd afară, Fira se ciudește Și mi se sfădește. COȘBUC, P. II 143. Pizma întrase-n ele, și se ciudeau toată ziua că au ajuns a fi supuse celei mai tinere. RETEGANUL, P. II 26. Scoase niște haine pe care le îmbrăcă, ciudindu-se că nu știa cum să le întrebuințeze. ISPIRESCU, L. 148. 2. (Învechit) A se frămînta cu gîndul, a fi neliniștit; a se întreba. Bărbatul singur în bordei S-a pomenit așa ca-mpins Cu gîndul la femei, Și se ciudea ce-i asta iară?... Nebune sînt? Ori ce le-a prins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. Ajunseră la împăratul, tatăl băiatului, carele îi aștepta și se ciudea de atîta întîrziere. ISPIRESCU, L. 38.
5. [DLRM] CIUDI, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A fi cuprins de ciudă; a se necăji, a se irita. 2. (Înv.) A se frămînta cu gîndul, a fi neliniștit. – Slav (v. sl. čuditi sen « a se mira »).
6. [Șăineanu, ed. VI] ciudì v. 1. a se mira (sens ieșit din uz): în deșert dar ție mirarea și în zadar te ciudești PANN; 2. a se necăji: mă ciudiam cum de nu vine căruța ISP. [Locuțiunea a se ciudi de necaz: a se mâhni foarte («cum îl văzură zinele scăpat, se ciudiau de necaz că nu putură să-l prinză» ISP.) a servit de tranzițiune dela vechiul sens «a se mira» la cel modern «a se necăji»].
7. [Scriban] cĭudésc (mă) v. refl. (vsl. čuditi sen, a se mira. V. cĭudă). Rar azĭ. Mă mir. Mă încĭudez. (Vechĭ și ca v. tr. „a minuna”),
8. [DOOM 3] ciudi (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ciudesc, 3 sg. se ciudește, imperf. 1 sg. mă ciudeam; conj. prez. 1 sg. să mă ciudesc, 3 să se ciudească; imper. 2 sg. afirm. ciudește-te; ger. ciudindu-mă
9. [DOOM 2] !ciudi (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudește, imperf. 3 sg. se ciudea; conj. prez. 3 să se ciudească
10. [DRAM 2021] ciudí, ciudesc, v.r. 1. A se supăra, a se întrista: „Mult s-au ciudit oamenii și s-au cântat babele de pățania fetei...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 63). 2. (înv.) A se mira: „Lumea-ntreagă s-ar ciudi / Ce dragoste poate hi” (Papahagi, 1925: 207). 3. A se frământa sufletește, a se zbuciuma: „Da' Mutu, cum vede secera cea strâmbă și cizma cea găurită într-un capăt, să ciudește că oare ce-o fi acelea?” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 244). – Din sl. čuditi sen „a se mira” (Scriban, DEX, MDA).
11. [DRAM 2015] ciudi, ciudesc, vb. refl. – 1. A se supăra, a se întrista: „Mult s-au ciudit oamenii și s-au cântat babele de pățania fetei...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 63). 2. (înv.) A se mira: „Lumea-ntreagă s-ar ciudi / Ce dragoste poate hi” (Papahagi, 1925: 207). 3. A se frământa sufletește, a se zbuciuma: „Da’ Mutu, cum vede secera cea strâmbă și cizma cea găurită într-un capăt, să ciudește că oare ce-o fi acelea?” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 244). – Din sl. čuditi sen „a se mira” (Scriban, DEX, MDA).
12. [DRAM] ciudi, vb. refl. – A se mira; a fi uimit: „Lumea-ntreagă s-ar ciudi / Ce dragoste poate hi” (Papahagi: 207). – Din ciudă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL