1. [Scriban] cĭudése, n. pl. V. cĭudă.
2. [DEX '09] CIUDĂ, ciude, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”.
3. [MDA2] ciudă sf [At: TETRAEV. (1574), 236 / V: (înv) ~desă, ~desie / Pl: ~de, (înv) ciuzi / E: sl чоудо] 1 (Îvr) Minune. 2 (Îvr) Mirare. 3 (Mol; îc) ~da-lui-Arhanghel (sau Arhanghelului, Sfinților Arhangheli ori Sfântului-Arhanghel-Mihail) Sărbătoare religioasă care se ține pe 6 septembrie (și pe 13 iulie) și care semnifică îndepărtarea omului de la mânie. 4 Sentiment de părere de rău. 5 Sentiment de invidie amestecată cu supărare (sau cu dușmănie). 6 Mânie. 7 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) (sau a-i veni) ~ A-i părea (cuiva) rău. 8 (Pfm; îae) A fi foarte supărat. 9 (Pfm; îlav) Cu ~ Enervat. 10 (Îlav) În ~ Cu intenția de a supăra pe cineva. 11 (Îlpp) În ~da Înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. 12 (Îlc) În ~da faptului că... Cu toate că... 13 (Pfm; îe) A face (cuiva) în ~ A necăji intenționat (pe cineva). 14 (Mar; îlc) Pe ~ că... De necaz că... 15 (Mar; îal) Dând vina pe... 16 (Pop; în povești; îc) ~da-fraților Cel mai mic și cel mai isteț dintre frați care, cu toată ura celorlalți, îi scapă pe aceștia de necazuri. 17 (Reg) Rușine. 18 (Reg) Năpastă. 19 (Înv; lpl) Ciudățenie (7).
4. [MDA2] ciudesă sf vz ciudă
5. [MDA2] ciudesie sf vz ciudă
6. [CADE] CIUDĂ (pl. -de) sf. 1 ‡ Minune, miracol ¶ 2 Maram. Mirare (BRL.) ¶ 3 Necaz, supărare, pică: au trecut pe lîngă mine vorbind cu mare ~ (CRG.); a muri, Ⓟ a crăpa de ~; mi-e ~, mi-e necaz, îmi pare foarte rău: îi era ~ cum de să calce vorba tatălui său (ISP.); în ciuda, în necazul, spre marea supărare; a face cuiva în ~, a face ceva dinadins, ca să-l supere ¶ 4 📆 Ciuda lui Arhanghel, ziua Minunii Arhanghelului Mihail (6 Sept), ținută de săteni, ca să fie feriți de mînie [vsl. čudo].
7. [CADE] ‡ CIUDEASĂ, sf. mai adesea CIUDESE pl. = CIUDĂ 1 2 [vls. ćudese].
8. [DEX '98] CIUDĂ, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”.
9. [DLRLC] CIUDĂ s. f. Necaz, supărare, mînie amestecată cu revoltă, invidie sau părere de rău. O fierbe ciuda pe urîta Că-s mai frumoasă decît ea. COȘBUC, P. I 129. Verde, verde bob secară, Ciudă mare, rău îmi pare C-a venit Dunărea mare. PĂSCULESCU, L. P. 192. ◊ Loc. adv. (Adesea în legătură cu «a muri», «a crăpa», «a plesni», «a nu mai putea» etc.) De ciuda = din pricina necazului, de enervare. Anculia păli de ciudă și se uită împrejur să vadă pe cel care-și bătea joc de el. DUMITRIU, V. L. 44. Neculăieș se făcu mai întunecat la obraz și i se încrucișară ochii de ciudă. SADOVEANU, P. M. 25. Nu plîng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plîng eu numai, mamă! COȘBUC, P. I 126. Crapă de ciudă cucoana că nu-și poate mărita fata. ALECSANDRI, T. I 32. Cu ciudă = enervat, cu mînie. Și cum zice, pornește cu ciudă trăsnind și plesnind. CREANGĂ, P. 291. Cînd o roagă și cățelușa și părul și fîntîna și cuptorul ca să îngrijească de dînsele, ea le răspunde cu ciudă și în bătaie de joc. CREANGĂ, P. 292. A face (cuiva) în ciudă = a supăra intenționat (pe cineva). ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = a) cu intenția de a supăra (necăji, mînia) pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. Mîne sară Vin în ciuda voastră. TOPÎRCEANU, B. 76. Am să-mi arăt puterile chiar de aici, de pe loc, în ciuda spînului. CREANGĂ, P. 235. Au început a se întinde și a se hîrjoni în ciuda fetei împăratului Roș. CREANGĂ, P. 251. Sub umbra Nucilor, în calea Voinicilor, în pofida Fetelor, în ciuda Nevestelor. TEODORESCU, P. P. 206; b) sfidînd, înfruntînd împotrivirea cuiva sau a ceva.
10. [DLRM] CIUDĂ s. f. Necaz, supărare amestecată cu mînie, cu invidie sau cu părere de rău. ♦ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ♦ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Slav (v. sl. čudo « minune »).
11. [Șăineanu, ed. VI] ciudă f. 1. mirare (învechit): toți rămaseră încremeniți de ciudă OD.; 2. părere de rău amestecată cu mânie: mi-e ciudă cum de vremea să mai treacă se ’ndură EM.; 3. supărare mare, necaz: se duce la crâșmă să-și înnece ciuda CR. [Vechiu rom. ciudă, minune, miracol («ispovedi-vor ceriurile ciudele tale, Doamne», Coresi) = slav. ČUDO, minune, mirare: ciuda e o mirare provocată de o contrarietate].
12. [Scriban] cĭúdă f., pl. zĭ, vechĭ de (vsl. bg. rus. cĭudo, minune, čudŭ, gigant, ung. csuda, csoda, alb; čudă, čudl, minune). Vechĭ. Minune. Mirare. Azĭ. Necaz, supărare, iritare, furie: cocoșu s’a zbîrlit de cĭudă. Mĭ-e cĭudă, mĭ-e necaz, îs iritat. Fac cuĭva în cĭudă saŭ fac în cĭuda cuĭva, lucrez așa ca să-ĭ fie cĭudă. În cĭuda cuĭva, spre necazu luĭ. În cĭuda tuturor lucrurilor (tradus după fr. malgré tout, en dépit de tout), cu toate lucrurile (care se opun). – Pl. vechĭ și cĭudese (vsl. cĭudesa), minunĭ.
13. [DOOM 3] ciudă s. f., g.-d. art. ciudei; pl. ciude
14. [DOOM 2] ciudă s. f., g.-d. art. ciudei; pl. ciude
15. [DOOM 2] *în ciuda loc. prep.
16. [IVO-III] ciudă, -dei gen. a.
17. [DER] ciudă (ciude), s. f. – 1. (Înv.) Minunăție. – 2. (Înv.) Uimire, stupoare. – 3. Ciudățenie, lucru ciudat. – 4. Supărare, necaz. – 5. Furie, mînie. – Mr. ciudie, megl. ciudă „minunăție”. Sl. čudo „miracol” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 58); cf. bg., sb., cr., rut., rus. čudo, mag. csudo, csoda, alb. tšudi. Din mag. pare a proveni dubletul ciondă „monstru, sperietoare”. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 222. Der. ciudat, adj. (înv., minunat; ciudat, neobișnuit, singular), cf. bg. čudat (Pascu, R. crit., V, 15); ciudățenie (var. ciudăție), s. f. (ciudățenie); ciudos, adj. (minunat; ciudat); ciudesă, s. f. (înv., minunăție), din sl. čudesa; ciudotvoreț, adj. (făcător de minuni), din sl. čudotvorĭcĭ; ciudotvorenie, s. f. (înv., minune), din sl. čudotvorjenije; ciudățime, s. f. (înv., minune; ciudățenie; uimire); ciudi, vb. (a uimi; a neliniști, a intriga; a supăra, a stîrni mînie), cf. sl. čuditi sę „a se minuna”; înciuda, vb. (a supăra, a necăji).
18. [DE] INVITA MINERVA (lat.) în ciuda Minervei – Horațiu, „Ars poetica”, 385. Expresie ironică la adresa artiștilor fără talent.
19. [Argou] a face (cuiva) în ciudă expr. (intl.) a necăji intenționat (pe cineva).
20. [DRAM 2021] ciúdă, s.f. 1. Părere de rău. 2. (înv.) Uimire. 3. Supărare, necaz. 4. Furie: „Nici că m-aș clăti din loc / Pă ciudă de-a meu noroc” (Papahagi, 1925: 184). – Din sl. čudo „miracol, minune” (Scriban, DEX, MDA).
21. [DRAM 2015] ciudă, s.f. – 1. Părere de rău. 2. (înv.) Uimire. 3. Supărare, necaz. 4. Furie: „Nici că m-aș clăti din loc / Pă ciudă de-a meu noroc” (Papahagi, 1925: 184). – Din sl. čudo „miracol, minune” (Miklosich, Cihac, cf. DER; Scriban, DEX, MDA).
22. [DRAM] ciudă, s.f. – 1. Părere de rău. 2. Invidie. 3. Supărare. – Din sl. čudo „miracol”, cf. ucr. čudo, magh. csuda.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL