1. [MDA2] cicălit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cicăli] 1-3 Cicălire (1-3).
2. [MDA2] cicălit2, ~ă a [At: ZANNE, P. VIII, 647 / Pl: ~iți, ~e / E: cicăli] 1 Certat într-una. 2 Sâcâit cu rugăminți supărătoare.
3. [DEX '09] CICĂLI, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.
4. [MDA2] cecăli v vz cicăli
5. [MDA2] cecălit1 sn vz cicălit1
6. [MDA2] cecălit2, ~ă a vz cicălit2
7. [MDA2] cicăi v vz cicăli
8. [MDA2] cicăli [At: COSTINESCU / V: cecă~, -căi, cigăli, ciuguli / Pzi: ~lesc, (rar) cicăl / E: nct] 1 vt A face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. 2 vt A certa pe cineva. 3 vi A stărui într-un mod supărător pe lângă cineva. 4 vi A flecări.
9. [MDA2] cigăli v vz cicăli
10. [CADE] CICĂLI (-ălesc) vb. tr. A supăra mereu cu vorba pentru nimicuri, a certa, a căuta pricină pentru fleacuri: cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea (ISP.) [cicală].
11. [DLRLC] CICĂLI, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu (pe cineva), a-i face (cuiva) reproșuri, de obicei fără motive serioase, pentru fapte de nimic; a sta într-una cu gura (pe cineva), a bate la cap, a șicana, a plictisi cu observații dese, cu rugăminți. Îl cicălea și-l împungea muierea în toate silele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7. Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea. ISPIRESCU, L. 333. ◊ Refl. reciproc. Fig.Două păsărele Stau pe rămurele: Mierla prin stufiș, Sturzu-n cărpiniș Și se cicălesc Și mi se sfădesc. TEODORESCU, P. P. 453.
12. [DLRM] CICĂLI, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu; a face cuiva reproșuri repetate, pentru fapte de nimic; a bate la cap – Din cicală.
13. [Șăineanu, ed. VI] cicălì v. a certa neîncetat, a mustra într’una, a nu da pace.
14. [Scriban] cicălésc v. tr. (sîrb. čakaljati, a flecări, d. it. cicalare, a flecări. V. cicală). Mustru continuŭ, bat capu cu observațiunile. V. cĭorovăĭesc.
15. [DOOM 3] cicăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălesc, 3 sg. cicălește, imperf. 1 cicăleam; conj. prez. 1 sg. să cicălesc, 3 să cicălească
16. [DOOM 2] cicăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălesc, imperf. 3 sg. cicălea; conj. prez. 3 să cicălească
17. [IVO-III] cicălesc, -leam 1 imp.
18. [Argou] A CICĂLI a cârăi, a fute la cap / la icre, a homoti de cap, a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a regula la creier, a socri, a sucăli.
19. [DRAM 2021] cicălit, -ă, cicăliți, -te, adj. Certat, mustrat. – Din cicăli.
20. [DRAM 2015] cicălit, -ă, cicăliți, -te, adj. – Certat, mustrat. – Din cicăli.
21. [DRAM 2021] cicăli, cicălesc, v.t. A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (MDA); din srb. čakaljati „a flecări” (Scriban).
22. [DRAM 2015] cicăli, cicălesc, vb. tranz. – A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čakaljati „a flecări” < it. cicalare „a flecări” (Scriban).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL