1. [DEX '09] CHIȚĂIT s. n. Faptul de a chițăi; sunet ascuțit specific pe care îl scoate șoarecele. [Var.: chițcăit s. n.] – V. chițăi.
2. [MDA2] chițăit sn [At: VLAHUȚĂ, N. 24 / V: ~țcăit / Pl: ~uri / E: chițăi] 1 Sunet ascuțit specific pe care-l scoate șoarecele. 2 (Fig; d. obiecte) Scârțâit. 3 (Fig d. oameni) Văicăreală.
3. [DLRLC] CHIȚĂIT s. n. Faptul de a chițăi. Chițăitul șoarecilor.
4. [DLRM] CHIȚĂIT s. n. Faptul de a chițăi ; sunet ascuțit pe care îl scoate șoarecele.
5. [DEX '09] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.
6. [DEX '09] CHIȚCĂI vb. IV v. chițăi.
7. [DEX '09] CHIȚCĂIT s. n. v. chițăit.
8. [MDA2] chiscui v vz chițăi
9. [MDA2] chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita.
10. [MDA2] chițâi v vz chițăi
11. [MDA2] chițcăi v vz chițăi
12. [MDA2] chițcăit sn vz chițăit
13. [MDA2] chițcui v vz chițăi
14. [MDA2] chiții v vz chițăi
15. [MDA2] chițui v vz chițăi
16. [MDA2] ghițăit, ~ă a vz chițăit
17. [MDA2] ghițui v vz chițui
18. [CADE] CHIȚĂI (pers. a 3-a: -țăe) vb. intr. A scoate un țipăt pițigăiat (ca al șoarecilor sau al cățeilor abia fătați): unsprezece bursucei cari se svîrcoliau chițăind (ODOB.) se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe și începură a ~ (ISP.).
19. [CADE] CHIȚCĂIT sbst. Mold. 1 Faptul de a chițcăi ¶ 2 Țipătul pițigăiat (ca al șoarecilor, greierilor, etc.): cîmpul vibra de ~ul prelung... al cristeilor și greierilor de iarbă (VLAH.).
20. [CADE] ❍ CHIȚCĂIT adj. Mold. Ticălos, obidit: am văzut... bărbați, mult mai... chitcăiți decît cea mai bicisnică femeie (CRG.).
21. [DLRLC] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.
22. [DLRM] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A produce un sunet ascuțit, caracteristic speciei. – Din chiț.
23. [Șăineanu, ed. VI] chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].
24. [Scriban] chíțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.
25. [Scriban] chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.
26. [DOOM 3] chițăit s. n.
27. [DOOM 2] chițăit s. n.
28. [DOOM 3] chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie
29. [DOOM 2] chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL