1. [DEX '09] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.
2. [MDA2] chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita.
3. [CADE] CHIȚĂI (pers. a 3-a: -țăe) vb. intr. A scoate un țipăt pițigăiat (ca al șoarecilor sau al cățeilor abia fătați): unsprezece bursucei cari se svîrcoliau chițăind (ODOB.) se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe și începură a ~ (ISP.).
4. [DLRLC] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.
5. [DLRM] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A produce un sunet ascuțit, caracteristic speciei. – Din chiț.
6. [Șăineanu, ed. VI] chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].
7. [Scriban] chíțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.
8. [DEX '09] CHIȚCĂI vb. IV v. chițăi.
9. [MDA2] chiscui v vz chițăi
10. [MDA2] chițâi v vz chițăi
11. [MDA2] chițcăi v vz chițăi
12. [MDA2] chițcui v vz chițăi
13. [MDA2] chiții v vz chițăi
14. [MDA2] chițui v vz chițăi
15. [MDA2] ghițui v vz chițui
16. [Scriban] chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.
17. [DOOM 3] chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie
18. [DOOM 2] chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL