1. [MDA2] chititură sf [At: PSALT. 259/21 / Pl: ~ri / E: chiti1 + -ură] (Iuz) 1 Podoabă. 2 Învățătură.
2. [Scriban] chititúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Rar. Instruire, învățătură.
3. [DLRLV] CHITITURĂ s. 1. (Mold.) Chiteală. Că de n-ar hi că leagea ta chititura mea iaste, atunci amu perit aș fi in smerenia mea. DPSR, 159r. Etimologie: chitit + suf. -ură. Vezi și: chiteală, chiti, chitire, chitit1, chitit2, nechitit, răschiti. Cf. c h i t e al ă, %chitire, chitit2, chiverniseală (1|), chivernisire (1), s ă m ă l u i n ț ă, s ă m ă l u i re (2). s c h i v e r n i s e a l ă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL