1. [DEX '09] CHINUI, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chinui] – Chin + suf. -ui.
2. [MDA2] chinui [At: COD. VOR. 129/3 / V: (înv) chen~ / Pzi: ~esc și (rar) chinui / E: drr chin] 1 vt A supune pe cineva la suferință fizică intensă Si: (pfm) a canoni, a căzni, a munci, a tortura. 2 vt (Îe) A-și ~ trupul A-și supune trupul la eforturi intense sau privațiuni. 3 vt (Îae) A face penitență. 4 vt A supune pe cineva la mari suferințe morale Si: a canoni, a tortura. 5 vt A-i aduce cuiva mari supărări Si: a necăji. 6 vt (Fam) A plictisi pe cineva. 7 vr A suferi (torturi). 8 vi (Îrg) A pătimi. 9 vi (Îrg) A păți (ceva). 10 vr A se supune la chinuri sau la privațiuni Si: (pfm) a se căzni, a se munci, a se osteni. 11 vr A face mari eforturi pentru ceva sau cineva.
3. [CADE] CHINUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A produce suferințe, dureri grozave, a aduce chinuri: frigurile îl chinuesc grozav ¶ 2 A căzni, a tortura: Muma pădurii îi va ~ băgîndu-le mîinile în căldarea cu jăratec (ISP.) ¶ 3 Ⓕ A cauza o grozavă suferință morală: ideea că n’are cu ce trăi îl chinuia și zi și noapte (VLAH.) ¶ 4 Ⓕ A se căzni să dea unui text, unui cuvînt, o interpretațiune silită, un înțeles contrar celui pe care-l are în realitate. II. vb. intr. și refl. A suferi chinuri grozave: mi s’ar rupe inima să te văd chinuind (MERA).
4. [DLRLC] CHINUI, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune (pe cineva) la o mare suferință fizică; a tortura, a căzni. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii! CREANGĂ, P. 47. Doi tătari țeapa-i gătesc, Doi amar mi-l chinuiesc. ALECSANDRI, P. P. 77. Mai bine era să se fi îngropat în mare ca cealanți (= ceilalți) tovarăși ai săi, decît să moară chinuit de foame! DRĂGHICI, R. 42. ◊ Refl. Sărmana s-a chinuit așa pînă despre ziuă. CREANGĂ, P. 98. 2. Tranz. A pricinui cuiva suferințe morale, a supune la chinuri sufletești. Zadarnic căuta bătrînul să șteargă din minte icoana copilăriei, care îl chinuia stăruitor. BART, E. 111. Rămase într-un neastîmpăr ce-l chinuia mai cumplit decît moartea. ISPIRESCU, L. 45. Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. CREANGĂ, P. 189. ◊ Refl. Sărmană inima mea! Multă vreme-ai tot jelit, Tot mereu te-ai chinuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Intranz. (Rar) Mai văzut-ai om pe lume Să chinuiască ca mine? SEVASTOS, N. 164. ♦ (Cu sens atenuat) A necăji, a incomoda, a plictisi. Nu mai chinui pe bietul om, întrebîndu-l de zece ori același lucru. 3. Refl. A se strădui, a se osteni, a se căzni. Se chimda de două zile la o problemă, dar nu reușea să-i dea de capăt. ▭ M-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia, și acum... parcă văd c-am să rămîn fără dînsul. CREANGĂ, P. 81. – Prez. ind. și: chinui (RETEGANUL, P. I 26).
5. [DLRM] CHINUI, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune la suferințe fizice; a tortura. 2. Tranz. și refl. A(-și) pricinui suferințe morale, chinuri sufletești. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 3. Refl. A se strădui, a face eforturi. [Prez. ind. și: chinui] – Din chin.
6. [Șăineanu, ed. VI] chinuì v. 1. a tortura; 2. a necăji.
7. [MDA2] chenui v vz chinui
8. [CADE] CHINUIT adj. 1 p. CHINUI ¶ 2 Muncit, trudit (vorb. în spec. de o lucrare literară sau artistică, de interpretarea unui text, etc., care e departe ce a corespunde silințelor date): în cîteva note ~e spune înduioșarea omului (D.-ZAMF.) .
9. [Scriban] chinuĭésc v. tr. (d. chin). Supun chinurilor, torturez, căznesc. V. refl. M’am chinuit mult pîn’am reușit. – În Trans. chinzuĭesc (ung. kinozni).
10. [DOOM 3] !chinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. chinui/chinuiesc, 3 sg. chinuie/chinuiește, imperf. 1 chinuiam; conj. prez. 1 sg. să chinui/să chinuiesc, 3 să chinuie/să chinuiască
11. [DOOM 2] !chinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. chinuiesc/chinui, imperf. 3 sg. chinuia; conj. prez. 3 să chinuiască/să chinuie
12. [MDO] chinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chinuiesc, conj. chinuiască)
13. [IVO-III] chinuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
14. [DE] SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL