1. [DEX '09] CHINTESENȚĂ s. f. 1. Esența cea mai pură și mai concentrată a unei substanțe, a unui lucru, a unei doctrine etc. 2. (În filosofia antică) Al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, neschimbător, care intră în componența corpurilor cerești. [Var.: (înv.) cvintesență s. f.] – Din fr. quintessence.
2. [MDA2] chintesență sf [At: EMINESCU, P. 246 / V: cvin~, (Trs; latinizare) cin~, qui~ / Pl: ~țe / E: fr quintessence, lat scolastică quinta essentia] 1 (În filosofia scolastică) Substanță eterată, considerată al cincilea și cel mai subtil element, extrasă din corpul care o conținea și despărțită de celelalte patru elemente, mai puțin fine. 2 Element esențial din ceva. 3 Elementul cel mai ales, cel mai subtil Cf lamură, miez, floare. 4 (Pex) Tip.
3. [CADE] * CHINTESENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🦉 Substanța eterată, în filosofia scolastică ¶ 2 🔬 În vechea chimie, partea cea mai subtilă extrasă din unele corpuri ¶ 3 Ceea ce e mai subtil mai rafinat, mai de seamă într’un lucru sau într’o scriere [fr. quintessence].
4. [DEX '98] CHINTESENȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesență s. f.] – Din fr. quintessence.
5. [DLRLC] CHINTESENȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază, mai reprezentativ, mai de seamă într-un lucru, într-o concepție filozofică etc. – Variantă: (învechit) cvintesență (scris și quintesență) (EMINESCU, O. I 150) s. f.
6. [DLRM] CHINTESENȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. [Var.: (înv.) cvintesență s. f.] – După fr. quintessence.
7. [DN] CHINTESENȚĂ s.f. 1. (Rar) A cincea esență, substanță eterică considerată de alchimiști ca al cincilea element în afară de pămînt, apă, aer și foc. 2. Esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-un lucru, într-o operă etc. [Var. cvintesență s.f. / < fr. quintessence, cf. lat. sc. quinta essentia – a cincea esență].
8. [MDN '00] CHINTESENȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence)
9. [Scriban] *chintesénță f., pl. e (fr. quintessence, după latinu scolastic quinta essentia, a cincea esență). În filosofia scolastică, substanță foarte subtilă care era considerată ca al cincilea element. Azĭ, esență, partea cea maĭ subtilă și maĭ prețioasă din ceva: chintesență de mizeriĭ (Em.). – Fals -zență.
10. [DEX '09] CVINTESENȚĂ s. f. v. chintesență.
11. [MDA2] cintesență sf vz chintesență
12. [MDA2] cvintesență sf vz chintesență
13. [DLRM] CVINTESENȚĂ s. f. v. chintesență.
14. [DN] CVINTESENȚĂ s.f. v. chintesență.
15. [Șăineanu, ed. VI] cvintesență f. ceea ce este mai delicat și mai prețios în ceva: (ironic) cvintesență de mizerii din creștet până ’n talpă EM. [Odinioară, în graiul alhimiștilor, a cincea esență, substanță eterică considerată ca al cincelea element, în afară de pămănt, apă, aer și foc].
16. [DOOM 3] chintesență (desp. chin-te-/chint-e-) s. f., g.-d. art. chintesenței
17. [DOOM 2] !chintesență (chin-te-/chint-e-) s. f., g.-d. art. chintesenței
18. [MDO] chintesență
19. [IVO-III] chintesență, -țe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL