1. [DEX '09] CHEMĂTOR, -OARE, chemători, -oare, adj. Care cheamă. ♦ (Pop.; substantivat, m.) Persoană care invită pe cunoscuți la nuntă; vornicel. – Chema + suf. -ător.
2. [MDA2] chemător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 3 / V: (pop) chie~ / Pl: ~i, ~oare / E: chema + -(ăi)tor] 1 a Care cheamă. 2 a (Fig) îmbietor. 3 sm (Pop) Tânăr care invită la nuntă din partea mirelui sau miresei Si: drușcă, vătășiță, vornicel, vorniciță. 4 (Reg) sf Nevastă tânără. 5 sf (Înv; grm) Vocativ.
3. [CADE] CHEMĂTOR I. sm. Trans. Cel ce chiamă, poftește pe oaspeți la nuntă, vornicel: invitările la ospăț se fac de doi ~i, aleși dintre juni, unul din partea miresei și altul din partea mirelui (FR.-CDR.). II. CHEMĂTOARE sf. Trans. Vătăjiță, voniciță, femeie aleasă dintre rudele sau prietenele mirilor, avînd a îndeplini diferite servicii la nuntă (MAR.).
4. [DLRLC] CHEMĂTOR, -OARE, chemători, -oare, adj. (Literar) Care cheamă; fig. îmbietor, ademenitor. Străzile se desfac ca niște brațe uriașe, pline de surprize, chemătoare și vii. SAHIA, U.R.S.S. 61. Aude-n depărtare Glas de clopot chemător. ALECSANDRI, P. II 33. ◊ (Popular, substantivat) Persoană care invită pe cunoscuți la nuntă; vornicel, drușcă. Ia ieși pîn-afară, C-afară te cheamă Doi-trei chemători, Juni colindători. TEODORESCU, P. P. 18.
5. [DLRM] CHEMĂTOR, -OARE, chemători, -oare, adj. Care cheamă; fig. îmbietor, ademenitor. ♦ (Pop.; substantivat) Persoană care invită pe cunoscuți la nuntă; vornicel. – Din chema + suf. -(ă)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] chemător a. și m. care cheamă sau invită: glas de clopot chemător AL. ║ m. Tr. 1. cel ce cheamă la nuntă; 2. vornicel de nuntă.
7. [Scriban] chemătór m. Trans. Cavaler de onoare care invită la nuntă la țară.
8. [MDA2] chiemător, ~oare a vz chemător
9. [MDA2] chimător, ~oare smf, a vz chemător
10. [CADE] ❍ DIVĂR sm. Băn. Trans. Vornicel la nuntă, cel ce îngrijește de ospăt, primește invitați, etc.; 👉 CHEMĂTOR, DEVER (MAR.) (VIC.) (DENS.) [srb. dever].
11. [DOOM 3] chemător adj. m., pl. chemători; f. sg. și pl. chemătoare
12. [DOOM 2] chemător adj. m., pl. chemători; f. sg. și pl. chemătoare
13. [DRAM 2021] chemător, chemători, s.m. Persoană care face invitații la nuntă din partea mirilor: „În portul acela de sărbătoare, cei patru chemători pornesc, încă în ziua aceea, la chemat, adică să invite la nuntă” (Gherman, 1938: 7). – Din chema „a invita” + suf. -ător (DLRM, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL