1. [DEX '09] CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. – V. chelălăi.
2. [DEX '09] CHELĂLĂIT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi.
3. [MDA2] chelălăit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 41 / V: sche~[1] / Pl: ~iți, ~e / E: chelălăi] 1 (D. lătrături) Plângător. 2 (Fig; d. vorbire) Care seamănă cu o chelălăitură.
4. [MDA2] chelălăit1 sn [At: ODOBESCU, S. III, 134 / V: sche~, schiol~ / Pl: ~uri / E: chelălăi] Chelălăitură.
5. [CADE] CHELĂLĂIT sbst., CHELĂLĂITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a chelălăi: pare că se și aude răsunetul lătrăturilor, chalălăitul lor de bucurie (L.-M.) ¶ 2 Lătrat lung cu urlete de durere: huiduiturile și rîsetele acoper... chelălăiturile animalului (CAR.).
6. [DLRLC] CHELĂLĂIT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăi tură, chelălăială. Pare că se și aude... chelălădtul lor [al cîinilor], de bucurie sau de durere. ODOBESCU, S. III 134. – Variantă: schelălăit (C. PETRESCU, C. V. 148) s. n.
7. [DLRLC] CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătratul cîinilor) Plîngător. Lătrătura lor chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S.III 41. ◊ Fig. (Despre vorbire) Cunoscînd milă în ochii femeii... [mutul] repezi cîteva sunete chelălăite și neînțelese. SADOVEANU, P. M. 259.
8. [DLRM] CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Plîngător, jalnic. – V. chelălăi.
9. [DLRM] CHELĂLĂIT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăială. [Var.: schelălăit s. n.]
10. [DEX '09] CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.
11. [MDA2] chelăcăi v vz chelălăi
12. [MDA2] chelălăi vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăi, sche~, schi~, schelălui, schilăi, schiol~, (reg) cherlăi, chie~ / Pzi: ~ies și ~lăi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.
13. [MDA2] chilălăi v vz chelălăi
14. [MDA2] chilălău sms vz chelălăi[1]
15. [MDA2] chiolălăi v vz chelălăi
16. [CADE] CHELĂLĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A lătra lung, a urla văitîndu-se: cîinii alergau din toate părțile chelălăind (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A plînge într’una (vorb. de copii).
17. [DEX '98] SCHELĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
18. [DLRLC] CHELĂLĂI, chelălăi, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. V. scheuna. Dar dată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE, O. II 77. Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. ◊ Fig. (Rar, despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. – Variante: schelălăi (LESNEA, I. 127, ALECSANDRI, P. III 206, ȘEZ. VII 66), schilăi (RETEGANUL, P. IV 46), schiolălăi (HOGAȘ, M. N. 187) vb. IV.
19. [DLRLC] SCHELĂLĂIT s. n. v. chelălăit.
20. [DLRLC] SCHILĂI vb. IV v. chelălăi.
21. [DLRLC] SCHIOLĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
22. [DLRM] CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăi vb. IV] – Onomatopee.
23. [Șăineanu, ed. VI] chelălăi v. 1. a urla văitându-se (de câini când îi bate rău cineva); 2. fig. a plânge neîncetat (de copii). [Onomatopee].
24. [Scriban] chelácăĭ, a -ăcăí v. intr. (ung. kelekólálni, a te zvîrcoli). Munt. est. Chelălăĭesc, vorbind de cînĭ. Iron. Plîng, scîncesc. V. refl. Chelălăĭesc. Plîng, scîncesc.
25. [Scriban] chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.
26. [Scriban] chilălăĭésc, V. chelălăĭesc.
27. [Scriban] chĭolălăĭésc, V. chelălăĭesc.
28. [Scriban] schilă(lă)ĭésc V. chelălăĭesc.
29. [Scriban] schĭolăi- V. chelăi-.
30. [DOOM 3] chelălăit s. n.
31. [DOOM 2] chelălăit s. n.
32. [DOOM 3] chelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chelălăie, imperf. 3 pl. chelălăiau; conj. prez. 3 să chelălăie
33. [DOOM 2] chelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chelălăie, imperf. 3 sg. chelălăia; conj. prez. 3 să chelălăie
34. [DER] chelălăi (-ăesc, -it), vb. – A scheuna (despre cîini). – Var. schelălăi. Creație expresivă, cf. ngr. ϰελρίζω „a murmura”, prov. quila, fr. (Marne) quialer, cu aceeași accepție. – Der. chelălăială, chelălăitură, chelălăit, chilălău, s. f. și n. (scheunat). Cf. schilă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL