1. [DEX '09] CESIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.
2. [MDA2] cesiu sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr césium] Element chimic, metal alcalin, monovalent, moale, alb, folosit la fabricarea celulelor fotoelectrice.
3. [DLRLC] CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare.
4. [DLRM] CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesius „albastru”).
5. [DN] CESIU s.n. Metal alcalin monovalent, asemănător cu sodiul. [Pron. -siu, var. cesium s.n. / < fr. césium].
6. [MDN '00] CESIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemănător cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)
7. [Scriban] *césiŭ, V. ceziŭ.
8. [DN] CESIUM s.n. v. cesiu.
9. [Scriban] *céziŭ n. Chim. Corp simplu monovalent, cu o greutate atomică de 133.
10. [DOOM 3] cesiu [siu pron. sĭu] s. n., art. cesiul; simb. Cs
11. [DOOM 2] cesiu [siu pron. sĭu] s. n., art. cesiul; simb. Cs
12. [DE] CESIU (< fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 °C; p. f. 690 °C) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860.
13. [DE] Cs, simbol chimic pentru cesiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL