1. [DEX '09] CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.
2. [MDA2] certăreț, ~eață [At: POLIZU / V: (înv) ~tar~ / Pl: ~i, ~e / E: ceartă + -ăreț] 1 a Căruia îi place cearta. 2 smf Persoană care se ceartă des.
3. [CADE] CERTĂREȚ adj. Căruia-i place cearta, care se ceartă cu toți, gîlcevitor.
4. [DLRLC] CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gîlcevitor, arțăgos. Bunica era măruntă la trup, harnică, dar certăreață. PAS, Z. I 26.
5. [DLRM] CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gîlcevitor. – Din certa + suf. -ăreț.
6. [DOOM 3] certăreț adj. m., pl. certăreți; f. certăreață, pl. certărețe
7. [DOOM 2] certăreț adj. m., pl. certăreți; f. certăreață, pl. certărețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL