1. [DEX '09] CERNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut1. – V. cerne.
2. [MDA2] cernere sf [At: SANDU-ALDEA, A. M. 147 / E: cerne + -re] Trecere (de făină, nisip etc.) prin sită sau prin ciur.
3. [DLRLC] CERNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne. 1. Trecere prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine; cernut. Cernerea făinii. 2. (Poetic) Cădere ușoară, ca presărarea printr-o sită. Răscolite, petalele... cădeau într-o cernere leneșă, fluturînd în întuneric asemenea unor frunzișoare albe, împrăștiind miresme. MIHALE, O. 354. În pădurile negre porni ca o cernere de argint. CAMILAR, T. 83. Noiembrie a avut și cerneri de fluturi albi din văzduhul căptușit cu nouri de zăpadă. SADOVEANU, O. IV 145. Pășea încet cu capu-n piept, prin cernerea ploii, care cădea moale ca pe vată. SADOVEANU, O. VI 220. 3. Fig. (în legătură cu noțiuni de timp) Trecere lentă și aproape neobservată, scurgere, perindare. Cernerea anilor.
4. [DLRM] CERNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne.
5. [Șăineanu, ed. VI] cernere f. lucrarea de a cerne (și fig.).
6. [DEX '09] CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.
7. [MDA2] cerne [At: DEX2 / Pzi: cern / E: lat cernere] 1 vt (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2 vt (Fig) A distinge. 3 viu (Fig) A ploua mărunt Si: a bura. 4 vt (Fig) A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul Si: a discerne.
8. [MDA2] chiculi vt [At: DDRF / Pzi: ~lesc / E: nct] A cerne.
9. [CADE] CERNE (cern) I. vb. tr. 1 A trece prin sită sau prin ciur spre a se alege ce e mai mărunt: ~ făina; ~ nisipul; (P): sita (pînă-i) nouă cerne bine 👉 SITĂ; cine nu vrea să frămînte, toată ziua cerne, cine nu vrea să sfîrșască un lucru, își pierde vremea numai cu pregătiri sau numai cu preliminările lui; Ⓕ: Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zapădă (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ 🌦 A ploua mărunt, parc ’ar cerne prin sită: începe să cearnă mărunt și ’nțepat (CAR.) ¶ Ⓕ A cerceta cu de-amănuntul: gîndul îmi era a ~ prin sita studiilor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești (VLAH.) . II. vb. refl. 1 A se strecura, a străbate mărunt ca prin sită: înaintea noastră lumina începe să se cearnă prin rariștea de brazi (VLAH.) ¶ 2 🌦 A ploua mărunt, a ninge: privind fulgii de zăpadă care se cern încetișor de sus (BR.-VN.) [lat. cernĕre].
10. [DEX '98] CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.
11. [DLRLC] CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece făină, mălai etc. prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine. Cern făină pentru pîine. ◊ (Subiectul este sita) Sita nouă cerne bine (= tot ceea ce este nou, pozitiv, dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra, a strecura ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită, ca de negură. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunerecul. REBREANU, R. II 204. Numai trandafirii mai cern petale diafane. ANGHEL, Î. G. 36. Șoseaua... înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele își cernea strălucirea. MACEDONSKI, O. III 14. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Refl. pas. O dată cu zăpada mi se părea că se cern pe pămînt fulgi negri, mărunți, rotunzi, ca dintr-un fum al înaltului necunoscut. SADOVEANU, O. III 330. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și în vreme ce cununa cerului se luminează, pe pămînt se deslușesc toate. GÎRLEANU, L. 37. Lumina începu să se cearnă prin rariștea de brazi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 157. 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stîns, un șuier de iarnă. PĂUN-PINCIO, P. 47. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, ca prin sită; a bura. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 72. 4. Tranz. Fig. (Cu privire la procese abstracte ale minții) A alege, printr-o cercetare amănunțită, partea bună, valabilă, justă, eliminînd restul; a discerne. Gîndul îmi era a cerne prin sita studielor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești pe care noi cei de astăzi le-am apucat încă. ODOBESCU, S. III 227. – Forme gramaticale: perf. s. cernui, part. cernut.
12. [DLRM] CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. Sita nouă cerne bine (= ceea ce este nou dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită (AGÎRBICEANU). 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stins (PĂUN-PINCIO). 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o idee etc.), eliminînd restul; a discerne. – Lat. cernere.
13. [Șăineanu, ed. VI] cerne v. 1. a trece făina prin sită sau ciur spre a alege tărâțea; 2. fig. din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă AL.; 3. fig. a cerceta cu deamăruntul; 4. a ploua mărunt (parcă cerne prin sită): nu plouă, cerne. [Lat. CERNERE, a alege, a deosebi (aplicat românește la grăunțe)].
14. [Scriban] cern, -ut, a cérne v. tr. (lat. cérnere, cretum; it. cérnere, sp. cerner, V. cert, cĭur, con-, de- și dis-cern, con-cert, dis- și se-cret, crimă, criză, critic). Trec făina pin sită saŭ pin cĭur ca s’o separ de gunoaĭe. Fig. Examinez minuțios, nu las să treacă tot: a cerne eleviĭ uneĭ clase. V. intr. Cerne, ploŭă mărunt (ca toamna). V. strecor.
15. [DOOM 3] cernere s. f., g.-d. art. cernerii; pl. cerneri
16. [DOOM 2] cernere s. f., g.-d. art. cernerii; pl. cerneri
17. [DOOM 3] cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern, 3 sg. cerne; conj. prez. 1 sg. să cern, 3 să cearnă; ger. cernând; part. cernut
18. [DOOM 2] cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să cearnă; part. cernut
19. [DER] cerne (cern, cernut), vb. – 1. A trece prin sită sau ciur. – 2. A ploua mărunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a pătrunde. – Mr. nțernu, nțearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Pușcariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernător, s. m. (persoană care cerne); cernător, s. n. (ciur pentru nisip); cernut, s. n. (acțiunea de a cerne).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL