1. [DEX '09] CERDĂCEL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.
2. [MDA2] cerdăcel sn [At: IORGA, IST. II, 43 / Pl: ~e / E: cerdac + -el] 1-14 (Șhp) Cerdac (1-7) (mic) Si: cerdăcuț (1-14).
3. [CADE] CERDĂCEL (pl. -cele), CERDĂCUȚ, (pl. -uțe) sn. dim. CEARDAC: la toată casa în cetate cîte un cerdăcuț de acea materie de marmure se află (CANT.).
4. [DEX '98] CERDĂCEL, cerdăcele, s. n. Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.
5. [DLRM] CERDĂCEL, cerdăcele, s. n. Cerdăcuț. – Din cerdac + suf. -el.
6. [DOOM 3] cerdăcel (rar) s. n., pl. cerdăcele
7. [DOOM 2] cerdăcel (rar) s. n., pl. cerdăcele
8. [DLRLV] CERDĂCEL s.n. (ȚR) 1. Diminutiv al lui cerdac (1). Și făcu un cerdăcel înaintea bisearicii, pre patru stîlpi de marmură. GI, 22r; cf. GI, 20v; GAVRIL, NIF. 2. Diminutiv al lui cerdac (2). Și pe tronul cu moaștele au făcut un cerdăcel de piatră și l-au zugrăvit frumos. GI, 20v. Etimologie: cerdac + suf. -el. Vezi și cerdac, cerdăcuț. Cf. cerdăcuț.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL